Liviu Dragnea o laudă pe Viorica Dăncilă: "E foarte respectată. A fost votată cu o singură abţinere"

| 16 ian, 15:28

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că Viorica Dăncilă a fost votată cu o singură abţinere drept propunerea PSD pentru premier. "A fost o procedură nouă în CEX, au fost mai multe propunerii", a spus acesta, adăugând că a fost propusă şi Ecaterina Andronescu, care ulterior s-a retras.

Conform lui Liviu Dragnea, propunerea Vioricăi Dăncilă a fost făcută de Niculae Bădălău.

Şeful PSD a mai spus că a cerut colegilor să poarte un dialog cu Viorica Dăncilă. "Au fost întrebări puse civilizat", a spus acesta. "Intenția mea a fost să fie conștientă de riscurile la care se expune și de greșelile pe care le-ar putea face și care ar putea duce la o relație tensionată cu partidul, cu colegii din guvern", a mai spus şeful PSD.

Dragnea a mai spus că Dăncilă trebuie să fie conştientă de riscuri şi că propunerea PSD de premier nu s-a dezis niciodată de programul de guvernare. În plus, conform acestuia, Viorica Dăncilă nu s-a dezis nici de Legile Justiţiei.

Liviu Dragnea a lăudat-o extrem de mult pe Viorica Dăncilă, precizând că este un parlamentar respectat la Bruxelles, având o relaţie bună cu oficialii Comisiei Europene. Totodată, acesta spune că ea este foarte respectată şi în interiorul partidului.

Întrebat dacă a contat faptul că Viorica Dăncilă este din Teleorman, Liviu Dragnea a spus: "nici vorbă".

"Există posibilitatea ca o parte dintre miniştrii să rămână în Guvern, dar fiecare va fi analizat serios", a mai spus Liviu Dragnea.

Întrebat cu ce s-a remarcat Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea afirmă că acest lucru o fie spus de către dânsa. "M-a rugat să vă transmite că îşi cere scuze, nu vrea să ţină nicio conferinţă decât dacă preşedintele o va desemna", a precizat preşedintele PSD.

Vasilica Viorica Dancilă, propunerea PSD pentru funcția de premier, are 54 de ani și este europarlamentar PSD din anul 2009. Ea deține, din anul 2015, și funcția de președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate. Viorica Dancilă s-a născut la 16 decembrie 1963 în Roșiorii de Vede și a devenit membru al Partidului Social Democrat în anul 1996, în organizația PSD Teleorman.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ