Liviu Dragnea urmează să demisioneze luni din conducerea PSD

| 18 mai, 08:22

Fostul ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat că luni își va depune demisia din funcția de președinte executiv al PSD.

"Așa cum am mai spus în permanență, mă consider nevinovat. Cu toate astea, am luat act de decizia instanței de astăzi și i-am prezentat prim-ministrului demisia din funcția de ministru al Dezvoltării.

De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa Biroului Permanent Național mandatul meu de președinte executiv. Recunosc că nu înțeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, este o decizie pe care o respect, e o decizie a instanței. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România, în condițiile în care prezența la vot poate fi considerată folos necuvenit", a afirmat vineri Dragnea la sediul central al PSD.

În opinia acestuia, "există un precedent periculos" pentru oricine dorește să facă acum campanie electorală la orice nivel, precedent care "poate afecta democrația și libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot".

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul", cu un termen de încercare de trei ani.

Ceilalți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ