O minune a naturii: Podul lui Dumnezeu
Deşi puţin cunoscut de turişti, în Gorj găsim cel mai mare pod natural din ţară şi al doilea din întreaga Europă.
Podul natural de la Ponoarele este numit de localnici şi "Podul lui Dumnezeu". Podul, format din piatră masivă, are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 metri înălţime şi 9 metri grosime.
Deşi este al doilea că mărime din Europa, trebuie să spunem că acesta este singurul pod natural de pe bătrânul continent pe care se poate circula (vezi drumul de deasupra).
Mii de şoferi trec peste acest pod în fiecare zi, fără să ştie că traversează un adevărat monument al naturii. Podul se află pe drumul care leagă reşedinţa judeţului Gorj, Târgu Jiu, de Drobeta Turnu Severin, pe varianta Baia de Aramă. Podul se află exact lângă primăria Ponoarele.
Podul s-a format prin prăbuşirea unei părţi a tavanului unei peşteri. De-o parte şi de alta a "Podului lui Dumnezeu" se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Zătonul Mare seacă pe timp de secetă, apa sa ducându-se într-o peşteră subterană. Toamna, atunci când apele revin la suprafaţă, pe lac poposesc raţe sălbatice.
Despre Zătonul Mic se spune că este fără fund, deoarece niciun scufundător nu a reuşit să-l atingă. De fapt, lacul este o prelungire a Peşterii Bulba.
Din cauza circulaţiei autovehiculelor şi a fenomenului de îngheţ-dezgheţ, există riscul prăbuşirii acestui pod. Aşadar, vizitaţi-l cât mai aveţi timp!