LOVITURĂ DURĂ pentru Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat cu portul Constanţa

| 27 ian, 21:51

După ce toate acţiunile companiei au revenit oficial proprietarului de drept, Ministerul Transporturilor, primarul Constanței, Radu Mazăre, a rămas fără Portul Constanța, Hotărârea a fost aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, întrunită în şedinţă extraordinară.

Forul de conducere a companiei a consemnat, astfel, oficial, revenirea pachetului de 20% din acţiunile Portului Constanţa, deţinut de Consiliul Local Constanţa, la Ministerul Transporturilor.

„Portul nu mă mai interesează. Eu am renunţat. Nu mai vreau nici portul, nici nimic, numai să mă lase în pace“, a declarat Radu Mazăre.

Decizia a fost luată după ce Curtea Constituţională a României a stabilit, la sesizarea Avocatului Poporului, că organismul Consiliul Local Constanţa este acţionar ilegal, neavând calitatea de a deţine patrimoniu. Astfel, invocând acest viciu de formă, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, la propunerea senatorului PDL de Constanţa, Christian Gigi Chiru, a reuşit să convingă judecătorii CCR că hotărârea este lovită de nulitate.

Pachetul de 20% din acţiunile Portului Constanţa, aflat în topul profitabilităţii companiilor de stat, a fost astfel returnat oficial, la 23 ianuarie, Ministerului Transporturilor. Prin această decizie, Consiliul Local Constanţa pierde aproximativ 2,5 milioane de euro, pe care le încasa anual din acţiunile APMC.

Citeşte şi: EXPLOZIV! Radu Mazăre lasă PSD-ul şi intră în partidul lui Geoană

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 ian, 10:03
Cozma Lavinia
Prelucram din polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ