Lovitură grea pentru Călin Popescu Tăriceanu: Comisia propune încuvințarea începerii urmăririi penală
Comisia juridică din Senat a decis, miercuri, trimiterea unui raport către Biroul permanent pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu, urmând ca propunerea să fie votată în plen, a anunţat preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc.
Comisia Juridică a Senatului a decis miercuri să recomande senatorilor ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari. Au fost 2 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” și o abținere.
„Vom propune plenului Senatului efectuarea urmării penale față de dl Tăriceanu, urmând să se decidă în consecință. Titularul acțiunii este plenul Senatului.”, a spus șeful Comisiei Juridice, Robert Cazanciuc, la Parlament.
"PSD a propus 2 săptămâni în care Comisia juridică să depună un punct de vedere la Biroul permanent, pentru ca cererea DNA să ajungă în plen", a afirmat miercuri vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu.