LOVITURĂ pentru industria alimentară: se cere renunţarea la grăsimi hidrogenate. Câte VIEŢI vor fi salvate

| 16 iun, 19:03

Agenţia americană de reglementare în domeniul alimentar şi al medicamentelor (Food and Drug Administration, FDA) a anunţat marţi că va cere producătorilor ca, în următorii trei ani, să elimine din compoziţia alimentelor procesate din SUA acizii graşi parţial hidrogenaţi întrucât aceste substanţe nu prezintă, 'în general, siguranţă pentru a fi folosite în hrana oamenilor', informează USA Today, citată de presa internaţională.

Instituţia a comunicat şi o serie de măsuri pentru implementarea de către producătorii de alimente a acestei decizii referitoare la acizii graşi parţial hidrogenaţi, care sunt 'principala sursă dietetică de acizi graşi trans artificiali din producţia alimentară industrială', transmite AFP.

Decizia FDA are rolul de a slava mii de vieţi în fiecare an, întrucât, potrivit medicilor, consumul acestor substanţe, care provoacă creşterea nivelului de colesterol din sânge, are efecte grave asupra sănătăţii oamenilor. Ele sunt mult mai nesănătoase decât grăsimile saturate, din unt sau brânză, întrucât spre deosebire de acestea, care sporesc doar nivelul aşa-numitului colesterol rău (LDL), ele cresc şi conţinutul de colesterol bun (HDL), a explicat Alice Lichtenstein, profesor de nutriţie la Tufts University.

Grăsimile parţial hidrogenate sunt solide la temperatura camerei şi sunt frecvent utilizate la fabricarea a numeroase produse alimentare deoarece le asigură acestora un termen de valabilitate mai lung decât alte tipuri de grăsimi.

Din 2006, producătorii au fost obligaţi să includă pe etichetele alimentelor informaţii referitoare la conţinutul de aceste substanţe, iar această măsură i-a determinat pe unii fabricanţi să schimbe reţetele şi să reducă sau să renunţe la grăsimile parţial hidrogenate. Consumul acestor grăsimi a scăzut cu circa 78 % din 2003 până în 2012, afirmă FDA, citată de AFP.

Renunţarea la acest tip de grăsimi ar duce la prevenirea în fiecare an, în SUA, a 20.000 de cazuri de infarct miocardic şi a 7.000 de decese din cauza problemelor cardiace, susţine Suzanne Steinbaum, directorul Institutului pentru Sănătatea Inimii Femeilor de la Spitalul Lenox Hill din New York.

Eliminarea folosirii grăsimilor trans, obţinute prin hidrogenarea uleiurilor vegetale, va avea costuri de aproximativ 14 miliarde de dolari în SUA în următorii 20 de ani, dar va genera economii estimate între 117 miliarde de dolari şi 242 de miliarde de dolari, potrivit FDA.

'Este o victorie majoră în domeniul sănătăţii publice, care vine după aproape 25 de ani de cercetări ştiinţifice şi de acţiuni de susţinere', a apreciat Georges Benjamin, directorul executiv al Asociaţiei Americane de Sănătate Publică.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ