LOVITURĂ PENTRU IOŢCU: Rămâne sub control judiciar şi nu poate reveni în funcţia de preşedinte al CJ Arad
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Ioţcu Petru Nicolae, rămâne sub control judiciar, după ce magistraţii Curţii de Apel Timişoara (CAT) au respins, miercuri, solicitarea lui Ioţcu de scoatere de sub controlul judiciar şi permisiunea de a reveni în funcţia administrativă, potrivit Agerpres.
De asemenea, Ioţcu va trebui să plătească cheltuieli judiciare în cuantum de 200 de lei.
Decizia Curţii de Apel Timişoara este definitivă.
Măsura controlului judiciar a fost impusă anul trecut de judecătorii Tribunalului Timiş.
În acest dosar, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, Ioţcu Petru Nicolae, este acuzat de trafic de influenţă.
În iulie 2015, Nicolae Ioţcu a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea 10.000 de euro mită, dar ulterior încadrarea faptei de către magistraţi a fost aceea de trafic de influenţă.
Procurorii DNA au găsit asupra lui Ioţcu un plic conţinând 10.000 de euro, bani pe care acesta i-a primit cu titlu de mită de la un om de afaceri pentru cumpărarea din bani publici a unor instrumente medicale pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. În momentul în care a văzut procurorii, Ioţcu a aruncat plicul cu bani pe capota autoturismului său, susţinând că nu ştie cum a ajuns plicul cu bani în maşina sa. Cu trei zile înainte, Nicolae Ioţcu a fost filmat în timp ce primea de la acelaşi om de afaceri suma de 35.000 de lei, flagrantul fiind operat la fel, de DNA Timişoara în colaborare cu SRI.
În august 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ioţcu pentru trafic de influenţă. După câteva zile petrecute în penitenciarul din Timişoara, magistraţii Curţii de Apel Timişoara u admis contestaţia formulată de acesta împotriva măsurii arestării preventive, înlocuind-o cu arestul la domiciliu, iar în octombrie acesta a fost pus sub control judiciar, fiind liber să se deplaseze oriunde pe teritoriul României.
Ioţcu a încercat să scape şi de controlul judiciar, iar pe 14 ianuarie 2016, avocaţii săi au cerut Tribunalului Timiş revocarea măsurii controlului judiciar, dar şi să primească permisiunea de a se întoarce la şefia CJ Arad. Completul Tribunalului Timiş a respins cererea de revocare a controlului judiciar şi de revenire în funcţie. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Timişoara.
În momentul săvârşirii faptelor, Ioţcu se afla la al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, el ocupând această funcţie din 2008.