Lucia Varga: Firmele din industria mobilei ar putea avea drept de preempţiune asupra lemnului exploatat
Firmele din industria mobilei ar putea avea drept de preempţiune asupra masei lemnoase exploatate în pădurile de stat, ca o măsură de sprijin în activitatea pe care o desfăşoară, având în vedere că aceşti agenţi economici aduc plusvaloare lemnului şi creează locuri de muncă pentru comunitatea locală, afirmă ministrul Lucia Varga.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a explicat într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Deva că până la sfârşitul lunii ianuarie va fi întocmit un regulament de vânzare a masei lemnoase, în funcţie de gradul de valorificare a lemnului, accesul la această resursă urmând să fie realizat în baza unui punctaj pe care îl va realiza fiecare firmă în parte.
'În Codul silvic am introdus, la nivel de principiu, acordarea dreptului de preempţiune pentru operatorii din industria mobilei. Din dezbaterile pe care le-am avut în ţară, agenţii economici au venit cu propunerea de a acorda drept de preempţiune în vânzarea masei lemnoase, în funcţie de gradul de valorificare a lemnului, practic, de plusvaloarea pe care o aduce fiecare în prelucrarea lemnului', a afirmat ministrul Lucia Varga, conform Agerpres.
Regulamentul va fi supus dezbaterii publice, de cel mai mare punctaj urmând să beneficieze agenţii economici din industria mobilei.
Măsura survine în contextul în care, potrivit ministrului Varga, volumul masei lemnoase exportate sub forma lemnului de foc a crescut anul trecut cu 50% faţă de anul anterior, un trend similar menţinându-se şi la exportul de buşteni şi cherestea.
"A crescut îngrijorător, astfel că prin politicile pe care le facem vrem să stimulăm prelucrarea lemnului în România şi, cu atât mai mult, lemnul să fie valorificat cât mai aproape de locul în care este recoltat, generând astfel dezvoltare locală. (...) Din păcate, în ultimii ani, lemnul a fost exportat sub formă de cherestea. Volumul exporturilor, dacă comparăm 2002 cu 2012, este de patru ori mai mare în favoarea lemnului exportat ca buştean şi cherestea. De aceea, prin politica aceasta forestieră, vrem să schimbăm paradigma", a completat Lucia Varga.
Noul Cod silvic va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor în acest an, după ce anul trecut a fost aprobat de Senat.
Ştirile orei
Așadar, doamnă ministru doar în sensul învechit cuvântul paradigmă se folosește ca exemplu, model. Învechită dealtfel este și logoreea dumneavoastră pe tema noului cod silvic. A favoriza anumite firme în detrimentul altora nu este doar imoral, dar și neconstituțional. Soluția este să veniți cu măsuri stimulatorii așa încât societățile comerciale care execută exploatarea lemnului să fie încurajate să ducă lanțul etapelor până la prelucrări și finisări superioare. Ce e aia producători de mobilă? Dacă unul face fotolii și unul doar picioare de scaune, pe al doilea îl opriți de la licitație? Iar vă dați pe față măsura incompetenței, iar faceți dovada faptului că ignoranța dumneavoastră (pardonabilă dealtfel) nu este compensată de consilieri capabili pe probleme de legislație silvică.? Încă nu v-ați prins că faceți un joc care vă depășește ca putere de înțelegere? Totul e demagogie. Pe modificarea H.G. 996/2008 privind circulația materialului lemnos, Due Diligence și Flegt ați avut termen 03 martie 2014, a fost aprobată în ședința de guvern din 16 oct. și nici acum nu e publicată în M.O. Codul silvic tot îl pomeniți pe sticlă, dar e doar o frumoasă poveste. Transformarea I.T:R.S.V.- urilor în comisariate a fost stabilită prin ordonanță de urgență încă din 2012 și apoi aprobată prin lege în aprilie 2013, iarăși povești de adormit copiii. Totul în gura dumneavoastră peltică e demagogie. Prevederea privind paza subvenționată a suprafețelor mai mici de 30 ha există și în prezentul cod silvic, dar nu se aplică din cauza interdicției dată de Comisia Europeană (Sau nu știați acest lucru?