Lucian Bode: Pentru România, implicarea Germaniei în susţinerea aderării la spaţiul Schengen contează enorm
Ministrul de Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit, joi, cu ministrul federal de interne al Germaniei, Nancy Faeser, cu care a discutat despre aderarea României la Spaţiul Schengen.
”Pentru România, implicarea Germaniei în susţinerea aderării la spaţiul Schengen contează enorm! În acest sens, am avut astăzi la Berlin o întrevedere bilaterală excelentă cu doamna Nancy Faeser, ministrul federal de interne al Germaniei. Discuţiile noastre au vizat aderarea României la spaţiul Schengen, precum şi intensificarea acţiunilor comune la nivel european de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale pe Ruta Balcanică”, a transmis, joi, ministrul român de Interne.
Lucian Bode a exprimat interesul României ”pentru dezvoltarea unor schimburi de expertiză cu autorităţile germane în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor Schengen, precum şi faţă de posibilitatea de a beneficia de experienţa autorităţilor germane cu privire la gestionarea provocărilor migraţioniste în situaţii de criză, din perspectiva unui stat Schengen”.
Bode a transmis aprecieri ministrului german pentru prezenţa experţilor în cadrul celor două vizite voluntare de evaluare Schengen, derulate recent în România, care au certificat nivelul ridicat de pregătire al României în vederea aderării.
”Profesionalismul experţilor din Germania a făcut posibilă reflectarea întocmai a acestui nivel ridicat de pregătire”, a mai adiemat Bode, prezicând că ministrul gernal de Interne, reamintind declaraţiile cancelarului federal Scholz de la Praga, l-a asigurat că în perioada următoare va sprinjini «ferm şi vehement» o decizie favorabilă României în 8 decembrie.
”A apreciat acest pas drept o contribuţie la unitatea şi securitatea europeană în contextul provocărilor actuale”, a mai transmis Bode.
Tag-uri:
bode
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x