Lucian Bode: ”Recomand românilor care vor să meargă la mare de 1 mai să o facă cu încredere!”

| 12 apr, 20:29

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a recomandat celor care vor să meargă la mare în weekendul de 1 mai "să o facă cu încredere", dar cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.


"Recomand tuturor românilor care doresc să se deplaseze la mare pentru acel weekend să o facă cu încredere, MAI va fi prezent în teren pentru a-i proteja, pentru a limita răspândirea epidemiei. Nu vom fi prezenţi în teren cu scopul de a sancţiona cetăţenii", a spus Bode, în faţa sediului MAI.

În ceea ce priveşte măsurile de 1 mai şi de Paşte, Bode a precizat că hotelurile şi pensiunile vor funcţiona la o capacitate de maximum 70%, iar reglementările valabile în toată ţara vor fi aplicate şi pe litoral.

"Am ieşit cu trei săptămâni înainte, ca să spunem exact la ce să se aştepte fiecare - în primul rând, am spus - cum am reglementat activitatea agenţilor economici din timpul sărbătorilor de iarnă, aşa am reglementat şi activitatea de la mare de 1 mai, şi anume unităţile de cazare pot fi ocupate maxim 70% din capacitate. Restul reglementărilor se aplică la fel în toată ţara şi pe litoral, evident, ţinând cont de acel indice la mia de locuitori, cât are capacitatea fiecare restaurant să ocupe - 30%, 50%, în funcţie de această situaţie", a mai afirmat Bode.

În ceea ce priveşte deplasarea, Bode a arătat că restricţiile de circulaţie a persoanelor sunt ridicate, de Paşte, în intervalul orar 20,00 - 05,00, pentru deplasarea către şi de la slujbele religioase.

"La fiecare sfârşit de săptămână, cel puţin câte 25.000 de poliţişti, jandarmi, angajaţi ai ISU sunt în teren. Au verificat peste 5.000 de agenţi economici şi au constatat că 34 dintre aceştia nu respectă regulile de protecţie sanitară - un număr relativ mic. Au verificat peste 93.000 de cetăţeni şi au aplicat 7.000 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. Suntem în număr mare în teren în fiecare zi, acelaşi lucru îl vom face şi pe 1 mai, 2 mai, în weekendul de Paşte", a menţionat Bode.

În legătură cu posibilitatea de scăpa de obligativitatea purtării măştii pe plajă, ministrul de Interne a precizat că ridicarea graduală a restricţiilor poate fi luată în calcul la vară, însă momentan purtarea măştii este obligatorie în orice loc.

"Sigur că atunci când premierul Florin Cîţu a venit cu această perspectivă încurajatoare, ca începând cu luna iunie o parte din restricţii să fie ridicate gradual, aşa cum au fost şi introduse de altfel, ne gândim şi la acest aspect. Pas cu pas, aceste restricţii sunt luate în calcul a fi ridicate şi am dat exemplul cu masca, în anumite condiţii de distanţare, de respectare a regulilor, de protecţie sanitară, acest lucru poate fi luat în calcul", a mai declarat Bode, potrivit Agerpres.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ