LUCIAN BUTE, învins de britanicul DeGale, în meci pentru titlul mondial IBF la supermijlocie
Boxerul român Lucian Bute a fost învins la puncte, decizie în unanimitate, de britanicul James DeGale, într-un meci pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie, desfăşurat pe durata a 12 runde, sâmbătă seara, în gala profesionistă de la Centre Videotron din Quebec (Canada), transmite Agerpres.
Bute (35 ani) a făcut un meci bun şi o decizie în favoarea sa nu ar fi surprins pe nimeni, dar arbitrii-judecători l-au dat învingător pe campionul en titre, impresia fiind că diferenţa a fost prea drastică: Phil Edwards şi Benoit Roussel au decis 117-111 pentru DeGale, iar Nelson Vazquez a dat 116-112.
În faţa a circa 10.000 de spectatori, în marea majoritate suporteri ai lui Bute, aflat la al 12-lea meci pentru un titlu mondial, DeGale a început mai bine şi şi-a adjudecat primele trei runde, deşi Bute a fost cel care a dominat ringul. Pugilistul gălăţean a reuşit câteva reprize bune apoi, iar în runda a cincea DeGale s-a ales cu arcada stângă deschisă. Britanicul a lovit mai clar, mai grupat, în timp ce Bute, deşi l-a alergat, pur şi simplu, prin ring pe adversarul său, nu a reuşit să lege loviturile, nu a profitat de paşii înapoi făcuţi de DeGale. Românul a dominat clar ultimele reprize ale luptei, dar acest lucru nu a părut să-i impresioneze pe arbitri.
La finalul meciului, DeGale a apreciat meciul bun făcut de Bute şi şi-a exprimat părerea că românul va reveni în top. Bute a declarat că meciul a fost unul strâns, însă dacă arbitrii au decis să acorde victoria lui DeGale nu poate decât să fie împăcat cu decizia şi să revină în sală pentru a munci mai departe şi a obţine o nouă şansă de a boxa pentru un titlu.
De Gale (29 ani), care a obţinut titlul mondial IBF în mai, după o victorie în faţa americanului Andre Dirrell, are în palmares 22 de victorii şi o înfrângere, în timp ce palmaresul lui Bute numără 32 de victorii (25 KO) şi 3 înfrângeri (1 KO). Bute, campion IBF la supermijlocie în perioada 2007-2012, a pierdut trei din ultimele cinci meciuri disputate.
În alt meci disputat în gala din Canada, boxerul român Bogdan Dinu l-a învins prin KO tehnic la categoria grea pe argentinianul Manuel Alberto Pucheta, care s-a retras după şase reprize. Dinu (29 ani) are un bilanţ la profesionişti de 14 victorii din tot atâtea meciuri (10 KO), în timp ce Pucheta (44 ani) numără 38 de victorii (31 KO) şi 11 înfrângeri (5 KO).