Lucruri fascinante pe care nu le ştiai despre fundul unei femei
Fascinaţia pentru posteriorul feminin apare în momentul în care fiecare dintre noi îşi descoperă latura sexuală, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Dar există lucruri pe care nu le ştim despre această zonă a corpului.
1. Cel mai plăcut compliment pentru femei
Chiar dacă multe dintre femei se declară nemulţumite atunci când sunt apreciate doar pentru aspectul fizic, nu există un compliment mai plăcut pentru reprezentantele sexului frumos deât cel care vizează posterior. „Ai un fund incredibil de misto” poate părea o afirmaţie sexistă, dar chiar şi femeile care ridică o sprânceană la auzul acestor cuvinte se simt mândre de posterioarele lor atunci când primesc un astfel de compliment, scrie lyla.ro.
2. Un fund proemiment este asociat cu un trup sănătos
Nu vorbim aici de femeile supraponderale sau obeze care au, implicit, posterioare de mari dimensiuni din cauza acumularii de grăsime, ci vorbim de acele femei care, din constituţie, sunt înzestrate cu posterioare proeminente. Şi acestea din urmă conţin depozite de grăsime, însă faptul că nu trec în extrema excesului este un beneficiu pentru sănătate. Femeile care au funduri proeminente şi sunt mai micuţe ca dimensiuni în zona taliei prezintă un risc scăzut de boli cardiovasculare.
3. Un fund a fost sursa de inspiraţie pentru colanţii Spanx
Renumita marcă de dresuri medicinale şi colanţi Spanx a fost înfiinţată de Sara Blakely, care a mărturisit că forma propriului ei posterior a inspirat-o să inventeze acest tip de produs foarte util atunci când porţi pantaloni albi sau fuste ori pantaloni din materiale subţiri care, fără colanţi, lasă la vedere imperfecţiunile feselor.
4. Fesierul mare este cel mai mare muschi al corpului
Muschiul fesier mare, denumit ştiintific Gluteus Maximus, este cel mai mare muşchi al corpului şi poate chiar şi cel mai puternic dintre toate. Pentru tonifierea lui şi, implicit, a posteriorului tipul de genoflexiuni cu picioarele departate sunt ideale ca exerciţii fizice.
5. Bărbatii nu observă fundul din prima
Deşi există preconcepţia potrivit căreia bărbaţii văd mai întâi fundul sau sânii la o femeie, posteriorul feminin nu este chiar primul pe lista în ceea ce priveşte „punctele” pe care le observă un reprezentant al sexului tare atunci când cunoaşte o femeie. Bărbaţii observă, de fapt, ochii prima oara când fac cunoştinţă cu o femeie, fundul fiind mult în josul listei de prim interes.
6. Mărimea fundului este determinată de gene
Femeile ai căror muşchi fesieri sunt formaţi din mai multe fibre roşii se bucură de posterioare mai ferme, mai tari. În schimb, femeile ai căror muşchi fesieri sunt formaţi din mai multe fibre albe au posterioarele mai moi, aceste caracteristici fiind date de moştenirea genetică. Oricum ar fi, pentru ca un fund să fie şi să se menţină ferm, acesta trebuie supus efortului fizic, indiferent de tipul de fibră musculară.
7. Pielea fundului este extraordinar de sensibilă
Pielea feselor este atât de sensibilă încât resimte de îndata schimbări de temperatură, chiar şi pe cele mai mici de un grad Celsius.
8. Cel mai scump fund din lume
Frumoasa cântăreaţa Kylie Minogue deţine cel mai scump fund din lume. Forma şi fermitatea posteriorului ei sunt chiar mai apreciate decât cele ale actriţei şi cântăreţei Jennifer Lopez. Iată de ce Minogue şi-a asigurat fundul cu 4,7 miliarde de dolari, în timp ce Lopez are o asigurare pe posterior de doar 300 de milioane de dolari.
Ştirile orei
Foarte multe Produse Digitale, le cumperi, capeti dreptul de proprietate asupra lor si le revinzi de cate ori vrei in copii. Ele sunt in 2 variante: STANDARD, cu 50 lei si EXTRA (cu un site) cu 70 de lei. Ele contin e-book-uri si soft-uri; ofer multe bonus-uri.
- Cum sa faci bani – 19, - Echilibru mental şi tactici de luptă – 12 - Marketing – 81 - Reţete de slăbire – 4 - Sfaturi diverse – 13 - Site-uri, blog-uri – 34 - Succes în viaţă – 7 - Dragoste – 8 - Îngrijirea câinelui – 1 - Reţete culinare (şi vegetariene) – 10 - Înfrumuseţare – 9 - Pescuit, chitară, bonsai, acvariu – 4 - Programe, ghiduri internet şi PC – 86 - Artă fotografică, horoscop, astronomie – 3 Pentru detalii vizitează site-ul materialedig.com: citeşte detalii, completează câmpurile respective şi trimite