Ludovic Orban a concediat 90 de angajați ai Guvernului pe funcţii de demnitate publică
Aproximativ 90 de angajaţi pe funcţii de demnitate publică în cadrul Guvernului au fost eliberaţi din funcţii până în prezent de către premierul Ludovic Orban, a anunţat şeful Cancelariei, Ionel Dancă, explicând că este vorba despre funcţii care "au fost, de fapt, nişte sinecuri politice pentru clientela de partid al PSD".
"Până în prezent cred că sunt aproximativ 90 de eliberări din funcţii a unor persoane care ocupau funcţii de demnitate publică în cadrul Guvernului României. Sunt funcţii numite politic şi în urma demiterii Guvernului Dăncilă este un gest absolut normal de eliberare a lor din funcţie pentru că nu reprezintă noua viziune a Guvernului şi noul program de guvernare al Partidului Naţional Liberal, la care se adaugă motive legate de modul în care aceştia au înţeles să-şi exercite funcţiile respective. Sunt funcţii politice care evident la orice schimbare de guvern sunt supuse acestui regim, fie la cerere, fie la solicitarea premierului de eliberare din funcţie. Facem curăţenie după PSD în administraţia publică în ceea ce priveşte numirile politice", a afirmat şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei executivului, potrivit News.ro.
Reprezentantul Guvernului a precizat că "multe dintre aceste funcţii au fost, de fapt, nişte sinecuri politice pentru clientela de partid al PSD”, arătând că Guvernul liberal a promis că va "face curăţenie în această privinţă”.
"Aşa cum bine ştiţi, primul ministru al României, domnul Ludovic Orban, face febră musculară la capitolul eliberări din funcţii”, a adăugat Dancă.
Printre cei eliberaţi din funcţii se numără fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, fiul fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, fiul liderului PSD Vaslui Dumitru Buzatu, Tudor Buzatu.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x