Ludovic Orban, apel la parlamentari: Susţineţi rectificarea bugetară. PSD vrea să lase România fără buget

| 02 sep, 12:46

Prim-ministrul Ludovic Orban a făcut, miercuri, un apel către parlamentari pentru a susţine rectificarea bugetară în forma propusă de Executiv, afirmând că PSD, după ce a vrut să dărâme Guvernul prin depunerea moţiunii de cenzură, vrea să lase România fără buget.

"După ce au vrut să lase România fără guvern, astăzi, PSD vrea să lase România fără buget. Solicit parlamentarilor să susţină ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat, pentru că ea e construită pe baza analizelor, studiilor de impact şi a resurselor efective de care dispunem. Orice cheltuială suplimentară este introdusă în dezbaterea bugetului de stat, a ordonanţei de urgenţă de rectificare a bugetului se va întoarce împotriva tuturor românilor, va accentua dezechilibrele şi riscă să compromită perspectivele de relansare economică pe care le-am construit pe termen mediu şi lung.

Cer parlamentarilor să fie responsabili şi să susţină rectificarea bugetară aşa cum am hotărât-o. (...) Solicit parlamentarilor să voteze rectificarea bugetară ca o bază solidă pentru reluarea procesului de creştere economică, pentru o revenire rapidă a economiei româneşti, care, ulterior, să permită creşterea veniturilor cetăţenilor", a declarat Ludovic Orban, miercuri, la sediul PNL, potrivit Agerpres.

"A fost adoptat într-o perioadă în care nu era pandemie, nu era criză economică. Între timp, trăim într-o altă realitate, o realitate care nu este numai realitatea României, ci este realitatea întregii lumi, realitatea Europei, în care ne confruntăm cu o criză economică provocată de pandemie, căreia trebuie să-i facem faţă şi trebuie să ne adaptăm toate cheltuielile, toată gândirea bugetară trebuie să o adaptăm la situaţia în care ne găsim. Vă readuc aminte că ne confruntăm cu o scădere economică, o contracţie economică de 3,9% pe primul semestru. Sigur că este o contracţie economică mult mai mică decât contracţia economică medie la nivel european, care este de 8,3%, dar este o contracţie economică care duce la scăderea veniturilor, care trebuie să ne îndemne la prudenţă în generarea de cheltuieli. Şi aşa, în ultimele 4 luni, majoritatea dominată de PSD, într-un populism inexplicabil, ne-a provocat noi şi noi cheltuieli pentru care nu există, efectiv, resursele pentru a putea face faţă notei de plată provocată de PSD ", a spus Orban.

Citeşte şi Daniel Dăianu, Consiliul Fiscal: Trebuie crescute veniturile fiscale ale statului. E nevoie de voinţă politică

Despre pârghii alternative ale Guvernului pentru situaţia în care OUG privind rectificarea bugetară va fi modificată în Parlament, el a spus: "Cu siguranţă, vom folosi toate pârghiile constituţionale, legale pe care le avem la dispoziţie pentru a aplica acest buget".

Premierul a confirmat că liberalii iau în calcul sesizarea Curţii Constituţionale pe acest subiect.

"Cu siguranţă, normal. De altfel, am şi câştigat, vă readuc aminte că am câştigat în cazul unor legi pe un motiv foarte simplu, că nu există resursele pentru a putea susţine anumite categorii de cheltuieli care au fost stabilite prin lege, aşa, pe bandă rulantă de un Parlament care încă este dominat de PSD", a mai spus Ludovic Orban.

Citeşte şi Rectificarea bugetară pe anul 2020 a fost modificată înainte de publicarea în Monitorul Oficial

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ