Ludovic Orban: ”Avocatul Poporului se comportă mai mult ca avocatul PSD!”
Premierul Ludovic Orban spune că Avocatul Poporului, „se comportă mai mult ca avocatul PSD”. Reacția vine după solicitarea venită din partea Avocatului Poporului de a se renunța la măsurarea temperatrurii elevilor, înainte de examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională.
„Nu cred că Avocatul Poporului are vreun motiv să ia pozițiile publice pe care le ia, decât vreun motiv de natură politică, pentru că în ultima vreme se pare că se comportă mai mult ca avocatul PSD, decât avocatul românilor. În ceea ce privește persoanele care nu pot să dea examen - și e vorba de ambele examene - se va organiza o sesiune de examinare ulterioară, la două săptămâni. Vor avea dreptul de a da examen. Asta este decizia care a fost anunțată. Niciunui copil nu-i va fi răpit dreptul de a-și da examenul și în baza examinării să poată să urmeze, fie să se înscrie la un liceu unde dorește, fie ulterior să-și urmeze cariera universitară, în cazul în care dorește să aibă o carieră universitară”, a spus Orban, citat de Mediafax.
Declarația vine după ce Avocatul Poporului a cerut ca elevilor care dau Bacalaureatul și Evalurea Națională să nu li se ia temperatura înainte de examen.
Potrivit unui document publicat pe site-ul instituției, Avocatului Poporului solicită ca limita de 37,3 grade să fie eliminată dintre condițiile impuse elevilor.
Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei nu vrea să renunţe la această măsură şi va testa de patru ori elevii cu temperatură mai mare de 37,3. Părinţii spun că aceşti elevi ar trebui să dea examenul alături de colegii lor.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x