Ludovic Orban, dezvăluiri despre armata română: 'De 25 de ani nu au fost...'

| 03 iul, 08:51

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, într-o emisiune televizată, întrebat fiind cu privire la accidentul camionului militar în care şi-au pierdut viaţa trei soldaţi, că de 25 de ani nu au fost asiguraţi nici măcar banii de mentenanţă necesari pentru dotările tehnice ale Armatei.

"De 25 de ani, practic, n-am asigurat nici măcar banii de mentenanţă, nici măcar banii de muniţie, d-apoi să facem înzestrări moderne care să aducă Armata Română la un nivel de competitivitate şi mai ales la obligaţiile care decurg din calitatea de stat membru NATO", a afirmat Orban, duminică, la Digi.

El a declarat că deşi "pentru prima oară, după nu ştiu câţi ani, am alocat şi noi 2% din PIB pentru Apărare", "banii nu sunt cheltuiţi".

"Reprezintă o prioritate pentru Guvern înzestrarea Armatei cu tot ceea ce este necesar pentru a ne îndeplini misiunile la care suntem parte şi pentru a ne îndeplini obligaţiile pe care le avem de furnizare a securităţii în cadrul NATO, mai ales că trăim o perioadă în care plăcile tectonice se mişcă şi în care noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice eventualitate", a atras atenţia liderul liberal.

În opinia lui Orban, "dacă nu se vor aloca resursele financiare suficiente, în primul rând pentru achiziţia unor transportoare, blindate, a unor elicoptere moderne (...)", vor trebui "asigurate resursele pentru asigurarea mentenanţei".

Întrebat despre referirile "extrem de critice" ale premierului Lucian Tudose la adresa lui Raed Arafat, care n-ar fi ajuns destul de repede la locul tragediei din judeţul Argeş, Ludovic Orban a susţinut că şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă "le stă ca un os în gât celor de la PSD şi că aşteaptă orice pretext pentru a putea scăpa de el".

"Şi din cauza asta cred că şi Tudose urmează aceeaşi linie pe care au avut-o şi predecesorii lui, de a încerca să găsească pretexte pentru a scăpa de Arafat. N-are nici o miză, nu are nici o apartenenţă politică (Arafat n.red.), dar i-a deranjat pe mulţi", a mai spus preşedintele PNL.

Tag-uri: Ludovic Orban
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ