Ludovic Orban, la Timişoara: ”Tot timpul am păstrat în sufletul meu spiritul adevăratei Revoluţii!”
Premierul Ludovic Orban a mărturisit vineri, la Timişoara, în cadrul şedinţei festive a revoluţionarilor timişoreni, că tot timpul a păstrat în sufletul său spiritul adevăratei Revoluţii şi că, pentru el, Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat libertate, demnitate, respect faţă de oameni şi şansa oferită fiecăruia de a-şi putea manifesta personalitatea şi de a-şi dezvolta propriile proiecte.
Liderul PNL a relatat că pe data de 21 decembrie 1989 a fost la mitingul din Piaţa Palatului din Bucureşti, unde a identificat trei ipostaze extreme în care s-a aflat mulţimea: cea de umilinţă la care era supusă, cea de spaimă şi faza eliberării.
"A strigat prima dată un om singur 'Jos cu Ceauşescu', după care, în cea de-a doua repriză, am fost şi eu, când 100 de oameni au strigat 'Jos cu Ceauşescu', apoi mii de oameni au început să strige 'Jos Ceauşescu'. Am participat la primele confruntări, pentru că după ce am început să strigăm, ne-am adunat mai mulţi spre Piaţa Romană, Universităţii, toate pieţele au fost ocupate de trupe din armată, care au primit muniţie de război şi care ostentativ şi-au pus încărcătoarele cu muniţia de război. Pe (bulevardul, n.r.) Magheru, trupele speciale", a spus Ludovic Orban, care a precizat că doreşte să vorbească liber, şi nu să citească un text scris de consilieri, deoarece sunt lucruri pe care nu le-a spus timp de 30 de ani.
El a explicat că a avut această pornire specială pentru că, braşovean fiind, i-au rămas vii amintirile Revoltei muncitoreşti de la Braşov din 1987 şi a considerat că poate în acel moment nu a făcut tot ceea ce trebuia şi că trebuie făcut mult mai mult.
"M-am întors seara acasă (în 21 decembrie 1989, n.r.), poate aceasta m-a şi ferit de pericole, pentru că eram foarte 'nebun' şi foarte curajos. Am fost în prima linie, sunt de altfel şi poze care au apărut în mai multe reviste cu un tip îmbrăcat într-un parpalac lung şi în care eu m-am recunoscut, dar nu am spus nimănui lucrul acesta, pentru că am preferat să-l ţin în mine", a povestit Orban.
El a relatat şi un episod în care, retrăgându-se odată cu mulţimea din piaţă, s-a împiedicat pe care o avea şi a fost la un pas de a fi strivit de mulţimea care venea din spate.
Orban a punctat mai multe momente din perioada ulterioară şi a vorbit despre "lupii îmbrăcaţi în oi" din timpul Pieţei Universităţii, din 1990, sau din 1996, când l-a surprins că după ce a câştigat alegerile Convenţia Democratică din România a ajuns premier Victor Ciorbea, "un om care a fost preşedinte de sindicat şi a primit patrimoniul UGSR alături de sindicat cu semnătura de la Ion Iliescu".
"Tot timpul am păstrat în sufletul meu ceea ce cred că a existat şi în sufletul vostru: spiritul adevăratei Revoluţii. Pentru mine Revoluţia nu a însemnat o simplă schimbare de program la televizor şi de meniu, ci mult mai mult, libertate, demnitate, respectul faţă de oameni, şansa fiecăruia dintre noi de a putea să ne manifestăm personalitatea, de a putea pune pe picioare propriile proiecte, afaceri. Am păstrat în toată această perioadă spiritul acesta. La un moment dat m-am şi gândit că este aproape o minune că am reuşit să ajung prim-ministru, când m-am uitat la pleiada de premieri care au fost până acum. Au mai fost şi accidente, recunosc. Să ştiţi că nu a fost uşor deloc", a detaliat Orban.
Liderul liberal şi-a continuat discursul axându-se pe Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care dacă ar fi devenit lege ar fi putut oferi României alte şanse.
"Din păcate, în timp ce noi în 22-24 decembrie (eram în stradă, n.r.), unii erau preocupaţi de ocuparea CC al PCR şi când au ajuns acolo cei care nu trebuia, au apărut gloanţele, teroriştii. Mie nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă duc la Televiziune. De unde le-a trecut prin cap acelora să meargă la televiziunea publică şi să ne povestească ei cum se trage de peste tot, cum se pregăteşte o contra-revoluţie? Dumnezeu îi ştie şi-i va pedepsi. Din păcate, primii care mor sunt cei mai curajoşi şi lipsesc deznodământul Revoluţiei de prezenţa lor", a spus premierul.
El i-a îndemnat pe cei prezenţi să se gândească la ceea ce şi-ar fi dorit de la viaţă acei eroi şi să facem noi ceea ce credem că ar fi dorit martirii să facă.
"Chiar nu fac parte dintre cei care îşi imaginează că puterea politică este sursă de privilegii, de huzur, de fală şi de putere pe care să o foloseşti împotriva semenilor tăi. Puterea trebuie să fie cu totul altceva. Înseamnă responsabilitate, o povară - dacă eşti sensibil, dacă ai bun simţ şi ai cei şapte ani de acasă, ştii că trebuie să porţi o povară", a punctat premierul, conform Agerpres.
Ludovic Orban a mai subliniat că, din păcate, mult timp, la putere au ajuns cei care au avut bani să le dea celor care sunt în stare să înjure pe oricine pentru 30 de arginţi, au ajuns la putere cei care au ajuns la bani şi le-au cumpărat votul celor vulnerabili şi naivi, au ajuns la putere oameni care mint cu neruşinare, care nu au frica lui Dumnezeu.
"Erau unii care şi-au imaginat că pot pune premier pe oricine. Vremea aceasta a trecut, este vremea solidarităţii între români, în care să ducem ţara pe drumul pe care-l merită. România chiar este o ţară bogată, cu oameni inteligenţi, care au capacitatea de a crea, care se pot cu adevărat transforma în oameni care să facă faţă în competiţii cu oricare naţiune. (...)", a încheiat Ludovic Orban.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x