Ludovic Orban, despre viitoarele majorări ale pensiilor: Orice decizie o vom lua în funcţie de evoluţia economiei
Prim-ministrul Ludovic Orban a afirmat, fiind întrebat legat de etapele de majorare a pensiilor, că măririle viitoare se vor face în funcţie de evoluţia economică din următoarea perioadă.
"Începând de astăzi (1 septembrie, n.r.), cresc pensiile. Guvernul a decis creşterea punctului de pensie şi, începând cu luna septembrie, se plătesc pensiile crescute; punctul de pensie a crescut cu 14%, atât ne-am permis din resursele care există. Orice decizie ulterioară o vom lua în funcţie de evoluţia economiei", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă va ţine cont de poziţia exprimată de Consiliul Fiscal referitoare la renunţarea la majorările ulterioare şi indexarea punctului de pensie doar în funcţie de evoluţia inflaţiei în anul 2021, premierul a răspuns: "Este doar o recomandare".
De la data de 1 septembrie, cinci milioane de pensionarii primesc pensii mărite cu 14%. Cu această majorare de 14%, punctul de pensie ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei, însemnând o creștere cu 177 de lei.
Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.