Ludovic Orban nu vrea cu Opoziţia. PNL merge singur la europarlamentare

| 04 sep, 09:55

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a respins duminică varianta ca liberalii să candideze alături de întreaga opoziţie pe liste comune la alegerile europarlamentare din 2019, precizând că PNL va participa la aceste alegeri pe liste proprii, "pe propriile picioare", scrie Agerpres.

"E complicat să vorbim de candidaţi comuni la europarlamentare, pentru că depinde de afilierea fiecărei formaţiuni politice de la nivelul Parlamentului European. În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL este membru al Partidului Popular European, cea mai puternică formaţiune politică europeană, familia politică ce are cea mai mare reprezentare în Parlament şi deţine principalele funcţii la nivel european: preşedinţia Comisiei Europene, preşedinţia Parlamentului European şi preşedinţia Consiliului European. Noi vom participa pe liste proprii, suntem forţa de dreapta din România care va participa la un nou succes al PPE la nivel european, pentru a putea continua reformele serioase care au fost începute în timpul actualei preşedinţii şi care, de altfel, au dus la o perioadă de patru-cinci ani de creştere economică continuă în aproape toate ţările europene. PNL va participa la alegerile europarlamentare pe propriile picioare, cu obiectivul foarte clar de a asigura reprezentarea României la nivelul Uniunii Europene, pentru că, din păcate, astăzi, alături de preşedintele României, PNL este singura forţa politică ce este ascultată, respectată şi care are capacitatea de a influenţa deciziile în favoarea românilor la nivelul european", a afirmat, duminică, Orban după şedinţa Biroului Politic Naţional şi a grupurilor parlamentare.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă ca a fost mandatat de partid să demareze discuţii cu PNL şi USR pentru a crea un pol politic anti-PSD, punctând că un următor pas ar putea fi stabilirea unei liste comune a Opoziţiei la alegerile europarlamentare de anul viitor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ