Ludovic Orban (PNL): Chiţoiu, Stroe, Stănişoară, rentieri ai PSD

| 13 iun, 2014

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că parlamentarii liberali care s-au alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu, în demersul său numit 'Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale', sunt nişte 'rentieri ai PSD'.

'Eu regret sincer şi îl deplâng pe domnul Tăriceanu că poate să se complacă într-o asemenea companie, cu Stănişoară, Chiţoiu, Stroe. Sunt nişte băieţi care au ieşit din ministerele pe care le-au condus pe uşa din dos, sunt nişte rentieri ai PSD. Ei apară identitatea liberală, în condiţiile în care vă dau numai exemplul lui Chiţoiu, care, păstrând relaţiile pe care le are cu PSD şi cot la cot cu PSD, s-a dus călare peste toţi primarii liberali să le spună să nu facă o campanie pentru PNL, să facă pentru PSD, promiţându-le bani sau ameninţându-i cu controale. Eu nu cred că identitatea liberală se poate apăra cerându-le primarilor liberali campanie pentru PSD, şi nu pentru PNL, care i-a sprijinit să ajungă în funcţia respectivă. Nu mai vorbesc de Stroe şi de alţii', a spus Orban.

Deputatul liberal a adăugat că a fost surprins, totuşi, să îl vadă pe Mihai Stănişoară alături de Tăriceanu, în condiţiile în care acesta a venit în PNL din PDL.

'Ce m-a surprins, într-adevăr, a fost când l-am văzut pe domnul Mihai Stănişoară, adus de domnul Antonescu în partid şi făcut vicepreşedinte fără niciun fel de explicaţie, la apelul bocancilor. M-a surprins să-l văd pe domnul Stănişoară cum este apărător al identităţii liberale şi cum nu este de acord ca PNL să fie membru al PPE, în condiţiile în care el a fost zece ani membru al PPE, şi cum nu este el de acord cu fuziunea cu PDL, când el a fost membru al PDL. Unele chestiuni sunt de-a dreptul comice. Cred că nu se pot întâmpla decât în România, în viaţa politică românească astfel de lucruri comic', este de părere Orban.

Întrebat dacă vor urma şi alte plecări din partid, Ludovic Orban a spus că eliminarea 'uscăturilor' ar putea face bine PNL, în cele din urmă.

'Orice pădure are uscături şi de fiecare dată când vine o furtună şi mai ia uscăturile acest lucru face bine copacului şi pădurii în ansamblu', a răspuns Orban.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ