Ludovic Orban: PSD vine cu tot felul de inepţii fiscale, se întoarce la epoca Dragnea

| 17 iun, 20:20

PSD vine cu tot felul de inepţii fiscale, ca să poată da pomeni către segmentele care-i votează pe pesedişti, declară la RFI deputatul Ludovic Orban, lider al Forţa Dreptei. Fostul premier mai spune că taxa de solidaritate este o aberaţie, iar supraimpozitarea pensiilor speciale reprezintă doar ”o declaraţie de campanie”.

 

”De luni bune, PSD-ul vine cu tot felul de inepţii fiscale, în încercarea disperată de a creşte veniturile la buget, astfel încât să aibă bani luaţi de la cei merituoşi, de la cei care muncesc, care au rezultate şi care sunt pregătiţi, astfel încât să poată da pomeni către segmentele care-i votează pe pesedişti. Atâtea aberaţii de natură fiscală nu mi-a fost dat să aud până acum. Am să vă dau un singur exemplu, cu supraimpozitarea pensiilor speciale. Asta este pur şi simplu o declaraţie de campanie. Parlamentul a adoptat un proiect de lege, prin care s-a decis supraimpozitarea pensiilor speciale. Proiectul a fost atacat la CCR, care a constatat neconstituţionalitatea legii”, a spus Orban.
Deputatul respinge taxa de solidaritate dorită de PSD şi transformată în contribuţie pentru educaţie şi sănătate.
”Asta-i ca să sune bine. În momentul în care impui o taxă, banii proveniţi din taxa respectivă se duc la buget şi ei intră în coşul comun şi sunt împărţiţi prin legea bugetului de stat. Sunt categoric împotriva unui astfel de impozit pe cifra de afaceri. Ei se reîntorc de fapt la propunerile lui Dragnea. Şi în vremea lui Dragnea, PSD a vrut să impună impozitul pe cifra de afaceri, care din punctul meu de vedere este o aberaţie”, a spus el.
Porivit lui Orban, ”această măsură va da un semnal extrem de prost pe piaţă şi va crea o percepţie extrem de negativă a României la nivelul companiilor şi e posibil să pierdem foarte multe investiţii potenţiale”.
”Partidul Social Democrat a anunţat, joi, oficial, propunerile pentru un nou sistem fiscal, „bazat pe echitate şi solidaritate socială”. Social-democraţii propun supraimpozitarea salariilor mari şi a pensiilor speciale, deduceri fiscale pentru salariile mici şi o contribuţie pentru sănătate şi educaţie din partea firmelor mari.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ