Lumea științifică este ȘOCATĂ! Fenomen INEXPLICABIL într-un sat rupt de lume: fetițele devin băieți la 12 ani
Lumea ştiinţifică este contrariată de un fenomen bizar care se petrece într-o localitate izolată din sud-vestul Republicii Dominicane: la pubertate, fetele se transformă în băieţi. BBC a realizat o fascinantă incursiune în această comunitate ai cărei copii trec printr-o fabuloasă schimbare naturală de sex, odată cu intrarea în problematica vârstă a adolescenţei.
Cel mai adesea li se spune Guevedoces, care, ad litteram, înseamnă “penis la 12 ani”. Uneori sunt numiţi însă şi machihembras, “la început femeie, apoi bărbat”. Cei mai mulţi dintre copiii Guevedoces intervievaţi au declarat că, deşi teoretic sexul lor era feminin, nu s-au simţit niciodată fetiţe.
Johnny, acum în vârstă de 24 de ani, s-a născut fetiţă şi a fost botezat Felicita. Îşi aminteşte că mergea la şcoală, mai tot timpul, într-o rochie roşie. Nu îi plăcea rochia şi că se uita mereu la băieţi cum aleargă sau joacă fotbal şi îşi dorea să facă şi el asta. Când s-a transformat clar într-un băiat el a fost batjocorit de către colegii de şcoală. Pentru asta a ales să le răspundă cu pumnii.
Carla are şapte ani şi este cât pe ce să se transforme în băiat. "Când avea cinci ani am observat că atunci când vedea vreunul dintre prietenii ei băieţi voia să se bată cu el. Muşchii şi pieptul ei au început să crească. Poţi vedea că va deveni băiat. O iubesc indiferent ce este, băiat sau fată", afirmă mama ei, potrivit evz.ro.
Citește și: Nu mănâncă şi nu beau NICIODATĂ. SECRETUL oamenilor autotrofi, dezvăluit de oamenii de ştiinţă
Aceşti copii au fost descoperiţi şi studiaţi în anii 1970 de către cercetătoarea Julianne Imperato-McGinley, de la Cornell Medical College din New York, care a dorit să verifice o serie de istorii extraordinare. Odată ajunsă în Salinas, un micuţ oraş Dominican, a constatat că zvonurile erau cât se poate de reale iar multe fetiţe deveneau băieţi la pubertate. Ani de zile, savanta americană a efectuat nenumărate studii pe adolescenţi, inclusive biopsii dureroase, pentru ca în final misterul să se risipească.
Este vorba despre o anomalie genetică rară, cauzată de lipsa enzimei 5 alfa-reductaza, care converteşte testosteronul în dihidrotestosteron, hormon care face posibilă apariţia penisului. Afecţiunea genetică este destul de frecventă în anumite zone ale Republicii Dominicane, ca şi în anumite localităţi din Papua Noua Guinee, unde aceşti copii sunt numiţi “turnims” (cei care vor deveni bărbaţi).
În momentul concepţiei, există o pereche de cromozomi X pentru viitoarele fete şi un set de cromozomi XY pentru viitorii băieţi. În primele săptămâni de viaţă încep să crească sfârcurile, dar nu se ştie dacă fătul va fi băiat au fată. Organele sexuale se formează de regulă până în a 8-a săptămână de sarcină, însă dacă hormonul dihidrotestosteron lipseşte, copiii se nasc femei şi li se formează organele genitale masculine când testosteronul din organism creşte.
Spre pubertate, fetele Guevedoces (care au la naştere cromozomul XY, specific băieţilor) primesc o nouă doză de testosteron. De această dată, organismul lor răspunde şi astfel încep să se formeze trăsăturile masculine, inclusiv organul sexual. Guevedoces au şi prostata mică. De asemenea, în ciuda faptului că aceşti băieţi au fost crescuţi ca fete în primii ani de viaţă ei au preferinţe heterosexuale puternice.
Porivit studiilor, în majoritatea cazurilor, organele sexuale modificate la vârsta de 12 ani se dezvoltă complet, permiţându-le băieţilor Guevedoces să aibă o viaţă sexuală normală.
Un antropolog de la Universitatea Berkeley scria că spre deosebire de Papua Noua Guinee, unde aceşti copii sunt respinşi de societate şi umiliţi chiar de propriile familii, în Republica Dominicană această metamorfoză este primită cu bucurie. În prezent în Salinas trăiesc 90 de “Guevedoces”.
Anomalia a permis dezvoltarea unui medicament folosit în prezent de milioane de oameni din întreaga lume. Descoperirile savantei Imperato-McGinley – în ceea ce priveşte dimeniunile reduse ale prostate - au atras atenţia gigantului farmaceutic american Merck care a creat Finasteride, un antiandrogen sintetic cu acţiune de inhibiţie asupra enzimei 5 alfa-reductaza tipul 2, folosit ca tratament pentru cazuri de calviţie masculinǎ, precum şi pentru adenomul de prostată în doze mici şi cancer de prostatǎ în doze mari.