Luptă acerbă pentru controlarea consiliilor locale și județene. PNL exclude orice alianță cu PSD
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat la Parlament, după şedinţa pe care a avut-o cu consilierii liberali din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, că PNL nu va face nicio alianţă sau majoritate cu PSD la niciun sector şi nici în teritoriu, Vasile Blaga precizând că oferta de colaborare făcută social-democraţilor din Mureş de către Ciprian Dobre, actualul preşedinte al CJ, este o iniţiativă personală, fără acordul conducerii.
”Am avut o întâlnire foarte bună cu colegii noştri consilieri din Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Decizia unanimă a colegilor noştri a fost aceea de a face opoziţie şi iar opoziţie, nu vom face niciun fel de alianţă cu PSD la niciunul din sectoare, nici la Consiliul General. Nu vom avea niciun fel de apropiere de PSD care nu credem că va ieşi din nota demagogiei şi a populismului cu care ne-a obişnuit de ani de zile la Capitală”, a declarat, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.
Ea a arătat că se încearcă obţinerea de majorităţi cu celelalte formaţiuni politice care au intrat în Consiliile Locale pentru a putea face ”opoziţie consistentă şi constructivă în interesul comunităţii bucureştene”. ”Sunt foarte puţine sectoare unde, împreună cu USB sau PMP se poate face o majoritate pentru a putea desemna un viceprimar. Am avut această aritmetică în interiorul şedinţei, însă colegii noştri au fost mandataţi ca până pe data de 21 sau 22, când se vor depune jurămintele, să vadă cum reuşesc să concretizeze discuţiile deja existente”, a mai spus Gorghiu.
Referior la afirmaţia pe care actualul preşedintele al CJ Mureş, Ciprian Dobre (PNL), potrivit căreia PNL Mureş oferă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean către PSD, copreşedintele Vasile Blaga a spus că invitaţia a fost făcută de Dobre în nume personal, întărind ideea că PNL nu va face alianţe cu PSD. ”A făcut-o în nume propriu şi am spus-o: nu vom face alianţe, majorităţi cu PSD nicăieri. Am declarat-o şi înainte de campanie, o declarăm şi acum, chiar dacă au fost în unele judeţe invitaţii de acest gen şi din partea cealaltă (...) Deocamdată poziţiile partidului le exprimă doamna Gorghiu şi cu mine”, a declarat Vasile Blaga.
Consilierii locali PNL de la sectoare şi cei din Consiliul General al Capitalei s-au întâlnit, marţi, într-o şedinţă cu conducerea partidului, pentru a stabili politica de alianţe în Bucureşti, constituirea unei majorităţi la nivelul sectoarelor fiind greu de realizat, din cauza refuzului Uniunii Salvaţi Bucureştiul de a se alia cu liberalii.
Până în prezent, liberalii s-au aliat, pentru realizarea de majorităţi, în ţară, atât cu UDMR cât şi cu PMP şi alte formaţiuni mici. Singura interdicţie pe care o au consilierii locali ai PNL este de a stabili alianţe cu PSD.
Copreşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, a anunţat, luni, printr-o postare pe Facebook, că liberalii sunt pregătiţi să ofere PSD funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, el precizând că PSD şi PNL au împreună 20 din cele 35 de mandate, deci o majoritate confortabilă.
”Având în vedere perioada de negocieri politice de după alegerile locale, PNL Mureş face următoarea ofertă politică pentru PSD Mureş: PNL Mureş oferă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean către PSD, propune un vicepreşedinte pentru PNL şi evident un vicepreşedinte către formaţiunea UDMR”, a scris Ciprian Dobre pe pagina de socializare.
El adaugă că îl aşteaptă la discuţii pe preşedintele PSD Mureş, Vasile Gliga, ”pentru a discuta această variantă onestă prin care PSD Mureş poate avea preşedinte de Consiliu Judeţean”.