Macron afirmă că şi-a ''cântărit'' şi ''măsurat'' cuvintele despre o eventuală trimitere de trupe în #Ucraina
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că fiecare dintre cuvintele sale cu privire la Ucraina a fost "cântărit" şi "măsurat", după afirmaţiile sale privind potenţiala trimiterea de trupe terestre în ţara aflată în război, o sugestie respinsă pe scară largă de principalii săi aliaţi şi care i-a atras o reacţie acidă din partea preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.
"Acestea sunt teme destul de grave. Fiecare cuvânt pe care îl spun pe această temă este cântărit, gândit şi măsurat", a declarat preşedintele francez la inaugurarea Satului Olimpic pentru Jocurile de la Paris, la Saint-Denis, în apropiere de capitală.
Cu toate acestea, el a refuzat să facă orice fel de "comentariu geopolitic" în acest cadru, afirmând că "nu este locul potrivit" şi că "sportul trebuie să permită unitatea şi serenitatea".
Emmanuel Macron a făcut luni apel la aliaţii Ucrainei să se "trezească" pentru a asigura "înfrângerea" Rusiei prin livrări mai rapide şi mai masive de arme şi muniţii.
De asemenea, Macron a încălcat un tabu, neexcluzând trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, subliniind în acelaşi timp că nu există un consens pe această temă.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, reacţionând la aceste declaraţii, a avertizat joi Occidentul cu privire la o "ameninţare reală" de război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului în Ucraina.
"Ei trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte pe teritoriul lor", a ameninţat Vladimir Putin.
Multe ţări europene, între care Germania, Polonia, Italia şi Republica Cehă, precum şi SUA, au respins categoric ideea de a trimite trupe în Ucraina.
"Trebuie ca Vladimir Putin să ştie că există riscuri şi pentru el", subliniază o sursă diplomatică franceză pentru AFP, precizând totodată că "nu este vorba de a participa la lupte în Ucraina".
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x