Mădălin Voicu şi soţia sa, audiaţi la DNA în dosarul de fraudare a fondurilor europene de la Partida Romilor

| 13 mai, 10:02

Deputatul Mădălin Voicu s-a prezentat vineri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind citat în dosarul de fraudare a fondurilor europene pentru finanţarea unor programe destinate persoanelor defavorizate.

Potrivit unor surse judiciare, Mădălin Voicu a fost citat în legătură cu sechestrul impus pe bunurile sale. Tot la DNA a fost citată şi soţia acestuia.

La 1 martie procurorii DNA au dispus instituirea sechestrului asigurator şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea deputaţilor Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, dar şi a altor inculpaţi din dosarul de fraudare a fondurilor europene pentru finanţarea unor programe destinate persoanelor defavorizate.

În cazul lui Mădălin Voicu, procurorii au dispus sechestru asigurator şi popriri asupra bunurilor mobile şi imobile până la concurenţa sumei de peste 411.000 lei, iar pentru Carmen Olteanu — până la concurenţa sumei de peste 194.000 lei.

"Măsura asiguratorie a fost dispusă avându-se în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor mobile şi imobile de către persoanele sus-menţionate, pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor", precizează DNA.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ