MADR își propune ca până în luna octombrie să existe un Proiect de Strategie a sectorului de irigații din România

| 15 ian, 20:40

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își propune ca, până în luna martie 2016, să stabilească o strategie pentru crearea unui sistem de irigații modern adaptat cerințelor actuale, iar până în luna octombrie să existe deja un Proiect de Strategie a sectorului de irigații din România, conform listei de priorități strategice ale instituției, publicate vineri pe site-ul Guvernului.

În ceea ce privește aplicarea eficientă a Politicii Agricole Comune și a Politicii comune a Pescuitului, MADR intenționează să ajungă la un management adecvat al resurselor specifice, respectiv administrație agricolă performantă, gestionarea eficientă și eficace a FEGA, FEADR și FEPAM până în octombrie 2016.

De asemenea, pe cea de-a treia prioritate strategică a MADR "Stimularea agriculturii de mijloc prin promovarea fermelor de familie, a asocierii agricultorilor și a lanțurilor scurte de desfacere a produselor agricole" ministerul vrea să modifice până în martie 2016 PNDR 2014-2020 în sensul armonizării cu prevederile legislației naționale referitoare la fermele de familie și grupurile de producători.

Până în octombrie 2016, MADR intenționează să promoveze produsele de calitate și cu valoare adăugată mare, de genul produs montan și produs în fermă, pentru care există un buget de 182,9 milioane lei.

Tot până în luna octombrie, se are în vedere aplicarea prevederilor HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor (solicitanții ajutorului de stat sunt numai asociații sau organizații de crescători de animale), bugetul alocat fiind de 25 de milioane de lei, precum și aplicarea prevederilor HG nr. 1050 /2013 pentru aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar (beneficiarii sunt numai formele asociative). Bugetul alocat acestui program se ridică la 29,7 milioane lei din care 50% UE prin FEGA și 50% din bugetul național.

Încurajarea transferului inter-generațional în agricultură prin folosirea oportunităților din Programul Național de Dezvoltare Rurală (instalarea tinerilor fermieri, sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, schema pentru micii fermieri) are ca termen de finalizare octombrie 2016, iar bugetul alocat depășește 1,26 miliarde de lei.

La capitolul procese interne, MADR vrea să continue demersurile pentru stabilirea Camerelor Agricole și a unui sistem eficient de consultanță agricolă, având ca termen de finalizare iunie 2016, iar până în octombrie 2016 să aibă loc restructurarea cercetării agricole pentru a permite dezvoltarea unei agriculturi performante și eficiente, capabile să facă față schimbărilor climatice inclusiv prin introducerea inovării. La această componentă există o alocare financiară în sumă de 95 de milioane de lei.

Luna iunie 2016 este și termenul de punere în aplicare a Programului Național de Cadastru și carte funciară și demararea procesului de stabilire a cadastrului agricol.

MADR intenționează ca până în martie 2016 să fie stabilit un serviciu de comerț exterior în cadrul ministerului, iar până în luna iunie să promoveze programe europene pentru încurajarea accesării de către producătorii români.

În domeniul resurselor umane, se dorește operaționalizarea rețelei de atașați agricoli până în luna octombrie 2016, sumele alocate în acest sens fiind de 6,4 milioane de lei.

În ceea ce privește resursele financiare, Ministerul Agriculturii vrea să înființeze un fond de creditare în agricultură până în luna iunie 2016, iar pentru acesta alocă 404,5 milioane de lei.

Totodată, MADR și-a propus în domeniul legislativ ca până în luna martie să fie clarificat cadrul legislativ pentru înființarea asociațiilor de producători, iar până până în aprilie să fie promovat proiectul de Lege în vederea stabilirii unui sistem de irigații modern și eficient.

Adaptarea legislației fiscale (non-impozitarea schimburilor comerciale între membri și grupurile asociative din
care fac parte) are ca termen de finalizare luna martie 2016, la fel și Proiectul de lege de modificare și completare a Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ