Magicianul Băsescu continuă spectacolul legat de Legea referendumului

| 13 dec, 2013

În calitate de actor politic care s-a erijat în apărătorul democraţiei şi al instituţiilor statului de drept, poziţia lui Traian Băsescu este nu doar reprobabilă, dar şi profund condamnabilă. Practic, şeful statului a extins stratagemele sale electorale asupra unui proiect pe care încearcă să-l blocheze cu toate mijloacele.

În tirada de acuzaţii lansate de Traian Băsescu miercuri seară, preşedintele nu a ezitat să reia retorica distructivă pe tema Legii referendumului. Nici votul de Parlament, nici decizia Curţii Constituţionale însoţită de motivarea aferentă nu l-au înduplecat pe şeful statului în a-şi reconsidera atitudinea.

Astfel, preşedintele Băsescu a declarat că va promulga Legea referendumului pe data de 14 decembrie noaptea, în condiţiile în care a primit motivarea Curţii Constituţionale, la Cabinetul său, în 5 decembrie dimineaţa, astfel că va aştepta cele zece zile legale. "La mine la cabinet a intrat pe 5 (motivarea Curţii Constituţionale pe legea refrendumului - n.r.) şi în Constituţie spune foarte clar. Pe 14 seara îmi expiră termenul, pentru că la cabinetul meu, deci nu la registratura. Am înţeles că a venit seara, la ora 18.00, 19.00, iar la cabinet la mine a intrat pe 5 dimineaţa. Deci, pentru mine, timpul curge din data de 5, la cabinetul preşedintelui, pe 14 noaptea voi promulga legea", a explicat şeful statului.

În calitate de actor politic care s-a erijat în apărătorul democraţiei şi al instituţiilor statului de drept, poziţia lui Traian Băsescu este nu doar reprobabilă, dar şi profund condamnabilă. Practic, şeful statului a extins stratagemele sale electorale asupra unui proiect pe care încearcă să-l blocheze cu toate mijloacele. Pragul de 30% validat de Curtea Constituţională pentru referendumuri încurajează democraţia participativă şi marchează o aliniere la standardele similare existente în majoritatea statelor UE.

Desigur, miza lui Traian Băsescu este aceea de a bloca reforma constituţională astfel încât referedumul privind modificarea Legii Fundamentale să nu poată fi convocat simultan cu alegerile prezidenţiale din 2014, prevalându-se de obligativitatea evocată de CCR privind intrarea în vigoare a pragului pentru referendum la un an de la adoptare. Totuşi, calculul şefului statului este unul mărunt şi nedemn pentru un preşedinte al României.

După ca timp de două mandate la Cotroceni i-a adus în pragul disperării pe români, Traian Băsescu ţine cu tot dinadinsul să blocheze o  reformă constituţională care să adecveze prevederile Legii Fundamentale la realităţile politice şi sociale din prezent precum şi să ofere acel cadru prin care să se elimine conflictele între instituţiile statului.

Ce înseamnă, de fapt, spectacolul de proastă calitate care îl are în centru pe Traian Băsescu? Înseamnă că România va înregistra decalaje în procesul de modernizare fiindcă întârzierea referendumului constituţional blochează procesul regionalizării, permanentizează ambiguităţile din actualul text constituţional şi riscă să genereze pe mai departe diferende. Tensiuni care în cele din urmă sunt decontate de cetăţenii oneşti şi care nu au nicio vină că Traian Băsescu a ales calea conflictualităţii în locul unui dialog instituţional firesc.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 dec, 2013
cantautor
pentru "esti cretin"
iti spun cu simpatie urmatoarele:
1.sustin aplicarea legilor in vigoare pentru persoanele nominalizate de tine(pentru Basescu,dupa mandat,avand imunitate)...
2.solicit doar aplicarea prezumtiei de nevinovatie..
3.Recunosc Basescu imi este simpatic iar Udrea mi-a devenit la fel,dupa atacurile voastre continue...
nu incalc nici o lege cu chestiunea aceasta..
4.sunt simpatizant liberal,nu-mi place postura in care Antonescu a pus PNL-ul..
5.N-am votat niciodata stanga...
6.Sustin exploatarea gazelor de sist si a aurului(cu mediul asigurat pe cat posibil),nu sustin modificarile cod penal si amnistia pentru corupti.
7.nu stiu de care 15% reducere la pensii vorbesti(doar daca ai activat cativa ani in armata..aceia au pierdut ,nimic de zis)
8.pentru reducerea cu 25%,asumata politic(cu preturi mari pentru salariatii bugetari ...doar) s-au pierdut alegerile..asta este raspunderea
9."capsunari "si someri au fost din pacate tot timpul si din nefericire vor mai fi..nu tin de regim,tin de economie.
ii multumesc autorului articolului pentru spatiul afectat..
14 dec, 2013
maria
nu incap comentarii de la basinisti. Jegosi gata sa pupe hotii care le-au last si lor ceva firimituri. Sa poti avea simpatie pentru hoti inseamna ca esti ca ei. De la Base, si slugile lui boc&mrunguent s-a ales poporul cu useleu iar pe cap. o tara furata de fostii nomeclaturisti si securisti lor. cat despre maine!! nu exista decat tot pentru ei! Eu inca sper intr-un maine fara niciunul dintre ei. Si fara alde simpatizanti curve si bisnitari ajunsi la rang de conducatori
13 dec, 2013
cantautor
Basescu foloseste Constitutia...
viitorul Presedinte va fi ales pe Constitutia existenta..
se poate face referendum oricand,dar va e frica...de 50%
cetatenii onesti nu au nici o vina ....
nici nu castiga ,nici nu pierd nimic...
13 dec, 2013
esticretindecitetratez
:))
Cetățenii onești cărora troica Băsescu-Udrea-Boc le-a tăiat 25% din venituri și 15% din pensii? Ăia pe care mai întâi i-a lăsat fără slujbe și alte mijloace de subzistență și după aia Băse le-a arătat pe unde să iasă din țară, la căpșunit? De ce s-ar teme băsiștii de ei, nu-i așa? Alegerile s-au câștigat și s-au pierdut singure, nimeni nu are nicio vină, nicio răspundere... Sau poate mai vorbim când intră în anchete alde Udrea, alde Videanu. Poate chiar valoarea voastră, de la Cotroceni. Năstase i-a lăsat o vorbă, pe perete...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ