Magistraţii corupţi îşi pierd în sfârşit pensiile

| 15 aug, 2013

Odată cu preluarea mandatului de ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc pare decis să facă ordine în sistem. Chiar dacă nu punctează la capitolul apariţii mediatice, ministrul Justiţiei se ocupă de prioritatea reformei în sistemul judiciar.

Unul dintre punctele importante ale acestei reforme vizează restrângerea drepturilor magistraţilor care sunt dovediţi corupţi.

Astfel, Ministerul Justitiei, împreună cu CSM, lucrează la un proiect de lege prin care magistraţii condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie vor rămâne fără pensia de serviciu. Legea prin care este vizată anularea pensiei speciale a magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie va fi discutată în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Includerea acestui proiect pe ordinea de zi vine ca urmare a apelului premierului Ponta care a cerut urgentarea dezbaterilor astfel încât până pe 1 septembrie, propunerea de act normativ să fie trimisă în Parlament unde va primi reglajele finale din comisiile de specialitate pentru a fi supusă ulterior votului în plen.

Propunerea legislativă prin care magistraţii corupţi ar urma să-şi piardă pensiile reprezintă o măsură aşteptată atât de cetăţeni, cât şi de corpul magistraţilor a cărui imagine a fost în repetate rânduri pătată de cazurile în care procurori sau judecători au fost dovediţi ca fiind implicaţi în scandaluri de corupţie răsunătoare.

Prin urmare, proiectul atinge deopotrivă două ţinte. În primul rând, îi descurajează pe magistraţii care ar fi fost tentaţi să o apuce pe căi greşite, iminenţa tăierii pensiilor fiind un risc pe care cei mai mulţi probabil că nu şi-l vor asuma. În al doilea rând, legea va oferi şansa corpului magistraţilor de a se reabilita, în contextul deserviciilor de imagine ce i-au fost aduse de procurorii şi judecătorii corupţi.

Foarte important, adoptarea legii creează premisele regenerării încrederii cetăţenilor români în sistemul de justiţie. Fiindcă actul normativ va avea aplicabilitate nu doar în zona marii corupţii, ci şi în speţele care îi implică pe cetăţenii de rând. Este ştiut faptul că instanţele au dat de multe ori verdicte care se băteau cap în cap de la instanţa de fond şi până la ultima cale de atac, iar una dintre principalele cauze care determina astfel de anomalii este legată tocmai de corectitudine unora dintre judecători.

Sunt paşi concreţi pe care guvernarea USL îi face în sensul unei reforme eficace în sistemul de justiţie. Eliminarea din sistem a corupţilor, prin pierderea pensiilor, înseamnă reclădirea sistemului pe baze corecte, ceea ce va permite justiţiei în ansamblu să funcţioneze la parametrii normali şi doar în spiritul legii.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ