Mai mulți bani în buzunarele românilor, mai multe locuri de muncă
Institutul Naţional de Statistică a publicat vineri, 27 septembrie, „Cercetarea statistică selectivă asupra costului forţei de muncă” (S3) pentru anul 2012. Conform acestor date, în primul an cu Ponta la cârma Guvernului, salariul mediu brut lunar pe economie a căpătat un plus de 83 de lei, adică o creştere de 4,42% faţă de 2011, ajungând la valoarea de 2063 de lei.
Şi salariul mediu net lunar la nivelul economiei naţionale a crescut cu 63 de lei, adică 4,4%, ajungând la la 1507 lei.
De asemenea, datele INS indică faptul că efectivul de salariaţi, înregistrat la 31 decembrie 2012, a fost de 4,777 milioane de persoane, mai mare cu 116.700 de persoane decât în urmă cu un an de zile, iar numărul mediu al salariaţilor era de 4,443 milioane de persoane, mai mare faţă de 2011 cu 94.200 de persoane.
Având în vedere aceste date, concluziile sunt simple: într-un an de guvernare, USL a reuşit să încurajeze economia astfel încât să apară un plus de aproape 117.000 noi locuri de muncă, iar salariul mediu pe econome a crescut, reuşind să acopere rata inflaţiei. În faţa acestor date, sigur se vor trezi câţiva politicieni breji de prin opoziţie, care s-au aflat la guvernare până în 2012, să critice că USL a promis 1 milion de noi locuri de muncă până în 2016, iar 117.000 e de 9 ori mai puţin. Ţin să le reamintesc acestor persoane că ei au promis pensii de 900 de euro şi mii de kilometri de autostrăzi, iar în mandatele lor, nu doar că nu au reuşit să creeze vreun loc de muncă, dar au îngroşat rândul şomerilor cu sute de mii de persoane, iar cei rămaşi şi-au văzut salariile tăiate cu un sfert.
Un alt factor pe care trebuie să îl luăm în considerare este faptul că anul 2012 şi o bună parte din 2013 s-au concentrat pe obţinerea stabilităţii macroeconomice, adică asigurarea unei fundaţii sănătoase pe care să fie dezvoltată mai apoi strategia de creştere economică şi creare de noi locuri de muncă.
Aşadar, în primul an de guvernare USL şi Ponta nu s-au concentrat asupra creării de noi locuri de muncă, ci asupra asigurării unei baze stabile, care să atragă noi investiţii străine în ţara noastră. Această strategie se pare că dă roade, având în vedere că aproape în fiecare săptămână premierul Ponta participă la câte o inaugurare de fabrică sau de şantier şi aflăm de noi companii interesate să dezvolte investiţii în ţara noastră. În plus, deblocarea fondurilor europene va aduce bani în economie şi, de asemenea, vor fi create noi locuri de muncă, în special după deblocarea programului POS CCE. Nu trebuie uitate nici facilităţile şi ajutoarele guvernamentale oferite spre exemplu firmelor din domeniul tehnologiei informaţiei, cu condiţia creării unui număr minim de locuri de muncă.
Toate acestea indică schimbarea totală de gândire guvernamentală, de la una bazată pe tăieri şi austeritate, în traducere „ne descurcăm cu ce avem şi mai tăiem din cheltuieli pe ici pe colo”, la una bazată pe creştere economică, adică „ce avem nu e suficient pentru ce vrem, aşa că trebuie să producem mai mult”.
Până la urmă, atât timp cât numărul salariaţilor va creşte în continuare de la an la an, şi nu va scădea, înseamnă că România merge în direcţia bună.
Ştirile orei
rata inflatie 2012=4,95%
scuze..
restul,e teorie...