Majestatea Sa se retrage din viața publică! Regele Mihai, grav bolnav
Regele Mihai se află în stare gravă, a anunţat Stelian Tănase pe blog, ştirea fiind confirmată într-un comunicat oficial de Casa Regală. Atribuțiile Coroanei Regale au fost preluate de Alteța Sa regală principesa Margareta.
REGELE MIHAI se află în stare foarte gravă. Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă de la tron, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.
Avocatul Casei Regale dl Andrew Popper a transmis o declaratie in care comunică faptul că Majestatea Sa regele Mihai l se află in stare foarte gravă. Regele Mihai – a declarat dl Andrew Popper – a suferit recent o operție fiind operat de carcinom leucemic, si a fost diagnosticat cu leucemie aflată în stare de metastază. Avind in vedere acest diagnostic, Majestatea Sa regele Mihai l a cerut membrilor Consiliului de Coroană să dea sfatul lor custodelui Coroanei Regale Alteța Sa regală principesa Margareta.
Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: “carcinomepidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”. Atribuțiile Coroanei Regale au fost preluate de Alteța Sa regală principesa Margareta.
Regele Mihai I l-a numit în 2006 sef al Casei Regele pe Andrew Popper, cel care a negociat cu autoritatile romane problema retrocedarii castelelor Peles si Pelisor. Potrivit Biroului de presa al Casei Regale, Andrew Popper isi va exercita calitatea de sef al Casei Regale incepand din 10 mai si va purta titulatura de "Seful Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I".
MESAJUL REGELUI MIHAI, transmis pe 1 martie Consiliului Regal
În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.
Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.
Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.
Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.
Familia Regală a făcut apel la discreție, deoarece în perioada următoare Regele va începe un tratament complex și de durată.
În acest moment, Regele Mihai se află sub supravegherea medicilor elvețieni. Regele Mihai I are 94 de ani, până acum nu a mai suferit intervenții medicale sau boli de care să fi știut.
Conform site-ului familiaregala.ro, în aceste zile are loc, la Aubonne și Morges, în Elveția, a cincea sesiune a Consiliului Regal.
Consiliul Regal a fost reînfiinţat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, printr-un Decret semnat la 1 octombrie 2010 în Aubonne, Elveţia, cu scopul de a fi un corp consultativ, care să ajute, “prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică, economico-financiară, politică şi dinastică” (Articolul 2 din Decret). El este succesorul comitetelor politice şi consultative înfiinţate de Majestatea Sa în cursul exilului şi după anul 1989.
Membrii Consiliului Regal sunt Alteța Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei, domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, maestrul Adrian Vasiliu, dr. Jonathan Eyal, domnul Guy Pochelon, domnul Anders Lindberg și dr. Anneli Ute Gabany. Secretarul Consiliului este, de la reînfiinţare, domnul avocat dr. Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României.
Agenda întâlnirii cuprinde puncte privind bunul mers al Casei Regale, sărbătoarea din acest an dedicată împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern, precum și chestiuni legate de viitor.
La finalul sesiunii, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai va da publicității un mesaj din partea Consiliului Regal.
Până în prezent, Consiliul Regal a avut următoarele sesiuni: 2-4 octombrie 2010, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 19-20 februarie 2011, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 31 octombrie 2011, Aubonne, Elveţia (cu aceeaşi ocazie a avut loc şi un Consiliu al Familiei Regale, conform art. 9 din Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, condus de Majestatea Sa Regele) și 1 august 2015, Aubonne, Elveţia.
Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena.
Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de Acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa.
In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana.
Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan.
La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.
In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.
Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947.
Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956.
Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie.
Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei.
In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.
Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra.
Regele Mihai si Regina Ana locuiesc din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor aleg sa fie alaturi de cei dragi fie Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.
Discursul în onoarea Regelui Mihai la City of London