Manager spital suport COVID: Personalul de la ATI este epuizat fizic şi emoţional

| 28 aug, 22:22

Managerul Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, Cristian Oancea, este îngrijorat că măsurile de relaxare ce urmează să fie aplicate, prin redeschiderea restaurantelor şi începerea şcolii, va duce la o creştere importantă a numărului de cazuri noi de coronavirus.

"Situația n-o să fie stabilă la nivel național și vom continua așa mult și bine. Temerea noastră este că, odată cu aceste măsuri de relaxare, va mai crește încă o dată incidența, dacă nu se vor respecta ad literam, cum le-a instituit Ministerul Sănătății. Acel indice, cu cât este mai supraunitar, cu atât înseamnă o transmisie intracomunitară crescută. Important este ca indicele acela să fie subunitar, adică sub cifra 1, să fie 0,9 sau 0,8, care să ne arate o scădere a transmisiei intracomunitare. La aproape 85.000 de cazuri confirmate, avem încă cazuri active aproape 44.000, avem 3.500 de decese și numărul lor este tot acolo, într-o fază de platou, în jur de 50 de decese aproape în fiecare zi.

Citeşte şi Arafat, noi declarații despre coronavirus: ”Lunile septembrie și octombrie vor fi dificile!”

Nouă ne este teamă că, odată cu aceste măsuri de relaxare, peste 2-3 săptămâni, o lună, din nou o să avem o creștere undeva la 2.000, sau peste 2.000 de cazuri noi pe zi.

Temerea noastră este că relaxarea la noi este greșit înțeleasă. Relaxarea la noi îți aduce și responsabilitate. N-o să se mai testeze atât de mulți, pentru că anotimpul de vară s-a încheiat și nu mai merge lumea în concedii, se reîntorc la muncă. Atunci se va compensa cu deschiderea școlilor, cu relaxarea aceasta, care dacă n-o să fim responsabili, ori vom fi în jurul cifrei de 1.500, ori va fi o ușoară creștere până undeva la 2.000 de cazuri. Problema este că din aceste cazuri se selectează și cazurile severe care după aceea vor fi încărcătură pe sistemul de Terapie Intensivă", a afirmat Cristian Oancea, potrivit RomâniaTV.net.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii avertizează: Septembrie vine cu mai mulţi factori ce pot duce la o creştere a cazurilor de coronavirus

Managerul afirmă că personalul de la Terapie Intensivă este epuizat atât fizic, cât și emoțional.

"Cam în două săptămâni e posibil să ajungem la în jur de 700, ceea ce înseamnă la o capacitate de aproape 1.000 de paturi la nivel național dedicată pentru Sars-CoV-2, un fenomen deja îngrijorător. Să nu uităm că resursa umană de Terapie Intensivă din interiorul spitalului nostru este epuizată și emoțional și fizic. Fac gărzi în continuu. O dată la 3-4 zile toți medicii fac câte o gardă și acest lucru e deja de 7 luni de zile. Nu se găsește personal profesional dedicat pentru terapie intensivă. Am făcut apeluri și dat anunțuri dar personal care să aibă experiență în terapie intensivă nu se găsește, cel puțin la noi în zonă", a spus medicul.

Citeşte şi Manager Institutul Marius Nasta: "Virusul COVID-19 are o modificare a agresivităţii". Avem mai multe forme medii spre severe

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ