Managerul Spitalului Sf. Maria: Am depus plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii
Managerul Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Capitală a depus, miercuri, plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru că a refuzat să plătească efectuarea unei operaţii de transplant în această unitate sanitară, iar pacientul a decedat, iar acum alte două persoane au fost înscrise pe lista unităţii pentru transplant.
"Ministrul Sănătăţii va trebui să răspundă penal pentru faptul că nu a dat bani pentru un pacient asigurat, care era programat să facă transplant de plămân în Spitalul «Sfânta Maria», unitate sanitară acreditată de către Agenţia Naţională de Transplant pentru aceste intervenţii. Ministrul Sănătăţii era obligat să plătească operaţiile de transplant, dar a refuzat, preferând să exporte plămânii, iar operaţiile să fie făcute într-un spital de la Viena", a declarat Narcis Copcă, managerul unităţii sanitare bucureştene.
Mai mult, spune el, nici Ministerul Sănătăţii şi nici Agenţia Naţională de Transplant nu au semnalat vreo neregulă.
"Nu există niciun act care să ateste că noi nu eram în regulă, că ne-ar fi trebuit un medic în plus, un aparat în plus. Nimeni nu a semnalat nicio lipsă, iar ANT ne-a acreditat", a declarat pentru News.ro, managerul unităţii sanitare, prof. dr. Narcis Copcă.
Medicul a spus că a îndeplinit toate criteriile obligatorii pentru realizarea transplantului, iar acum are deja doi pacienţi pe listele de aşteptare pentru transplant de plămân.
"În septembrie am fost sunat de doctorul Zota, ne-a spus că are un donator de la care poate fi prelevat plămânul pentru transplant. Ministrul Sănătăţii a refuzat ca un pacient român să primească acest plămân şi a preferat să-l trimită la Viena. Avem tot ceea ce ni s-a cerut. Avem contract cu patru medici pneumologi şi cu un medic pneumolog infecţionist, chiar mai mult decât ar fi fost necesar. Avem posibilitatea efectuării unor nalize medicale continuu, 24 de ore din 24. Mai mult, avem posibilitatea ca anumite analize să le facem în Germania. Domnule ministru, vă asigur că vom face transplant de plămân la Spitalul Sfânta Maria, pe care mi-l asum public. Noi, doctorii ni-l asumăm cu diploma noastră. Domnul ministru va trebuie să asume refuzul şi pierderea de vieţi omeneşti", a adăugat Copcă.
În plus, managerul spitalului a spus că doctorul Igor Tudorache are contract de muncă pentru a veni la Sfânta Maria să facă transplant de plămân şi are aviz de la Colegiul Medicilor din România.
"Mai mult, astă-vară şi-a luat concediu fără plată ca să poată sta în spital şi să pregătescă transplantul de plămân. Comisia de acreditare a avut un reprezentant al Ministerului Sănătăţii şi a existat şi un acreditor european. Profesorul Deac a făcut adrese insistente la Ministerul Sănătăţii prin care a solicitat să fie plătite operaţiile de transplant de plămân la Spitalul Sfânta Maria, unitate acreditată. Fac apel public să existe înţelepciune pentru dezbaterea acestei probleme şi demararea transplantului de plămân în România. Avem oameni pregătiţi care pot face transplant de plămân, avem infrastructură", a adăugat Narcis Copcă, precizând că inspecţia trimisă de Ministerul Sănătăţii a arătat că în ceea ce priveşte leglislaţia privind transplantul, Spitalul Sfânta Maria îndeplineşte condiţiile pentru acest tip de intervenţie.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut, miercuri, ministrului Sănătăţii să deblocheze fondurile pentru transplantul de plămân la Spitalul “Sfânta Maria” şi a acuzat ministerul şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că au încălcat legea. Gabriela Firea spune că va pune la dispoziţie Ministerului Sănătăţii documentele cerute, legate de achiziţiile de echipamente medicale şi administrarea spitalului.
“Fac o solicitare oficială, ca primar general şi ca cetăţean al ţării, către ministrul Sănătăţii, să deblocheze transplantul de plămâni de la Spitalul «Sfânta Maria» de mâine dimineaţă. De mâine dimineaţă ar trebui să aibă loc operaţii, pentru că sunt pacienţi care suferă şi sunt pacienţi care aşteaptă de luni de zile ca la un spital acreditat din Europa să funcţioneze şi secţia de transplant. Practic, CNAS şi ministerul au încălcat legea când au tăiat finanţarea către un spital care are toate acreditările necesare”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul general a subliniat că nu doreşte să se implice în disputa politică dintre PNL şi USR legată de Spitalul “Sfânta Maria” şi că este datoria Ministerului Sănătăţii să “repună în legalitate această decizie” de a bloca accesul la operaţiile de transplant de plămân.
Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, miercuri, că a cerut Primăriei Capitalei să permită Corpului de control al Ministerului Sănătăţii să verifice modul în care a fost acreditat Spitalul "Sfânta Maria” şi cum s-au făcut achiziţiile de echipamente medicale, iar primarului general, Gabriela Firea, dacă nu are nimic de ascuns”, să facă un act de transparenţă şi să publice lista contractelor încheiate cu firmele de echipamente.
“Dacă doamna primar nu are nimic de ascuns, o invit să facă un act de transparenţă - pe care în câteva săptămâni toate spitalele vor fi obligate să îl facă -, şi anume să publice lista contractelor încheiate de Spitalul «Sfânta Maria» cu firmele care au furnizat echipamente, în decursul anului 2015 în special”, a declarat ministrul.
Vlad Voiculescu a precizat că Spitalul "Sfânta Maria” a beneficiat de finanţări semnificative atât anul trecut, de la Ministerul Sănătăţii şi de la Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi în acest an, când a avut alocată o sumă considerabilă, "din care nu a fost cheltuit însă niciun ban”.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că există îndoieli că Spitalul "Sfânta Maria” a fost acreditat judicios şi este pregătit în prezent pentru transplant pulmonar.
"Şi asta pentru că am menţionat deja câteva aspecte ale modului în care s-a făcut acreditarea, asta pentru că din toate discuţiile cu experţii pe care le-am avut până acum, pare că Spitalul «Sfânta Maria» este în imposibilitate de a urmări pacienţii transplantaţi, neavând un compartiment de pneumologie şi neavând experţi specializaţi în urmărirea posttransplant a pacienţilor. Spitalul «Sfânta Maria» nu are un laborator care să poată analiza probele pacienţilor cu transplant pulmonar 24 de ore din 24 , aşa cum cere Ordinul 860”, a spus ministrul Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii declara, săptămâna trecută, că există suspiciuni serioase că Spitalul Clinic “Sfânta Maria” ar fi fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică, iar atacurile din partea unei părţi a eşichierului politic sunt un indiciu al acestui tip de presiune.