Mănânci PICANT? Specialiştii spun că vei trăi mai mult
Consumarea cu regularitate a alimentelor picante este asociată cu o mai mare longevitate și cu un risc mai mic de cancer, boli coronariene și respiratorii, potrivit unui studiu realizat în China publicat de revista britanică British Medical Journal (BMJ), informează AFP.
"Analiza noastră a arătat o corelație inversă între consumul de alimente picante și mortalitatea generală precum și cu unele cauze de deces (cancer, boli de inima și boli respiratorii)", a evidențiat grupul de cercetători.
Practic, studiul efectuat pe un eșantion de aproape o jumătate de milion de chinezi pe parcursul mai multor ani, a evidențiat că "cei care mănâncă alimente picante aproape în fiecare zi au un risc cu 14% mai mic să moară în comparație cu cei care mănâncă picant mai puțin de o dată pe săptămână".
Această asociere se aplică atât bărbaților, cât și femeilor și pare mai puternică pentru cei care mănâncă picant și nu beau alcool.
De asemenea, consumul frecvent de alimente picante este asociat în mod specific cu un risc mai mic de deces provocat de cancer, boli de inimă și respiratorii.
"Aceste rezultate sunt în concordanță cu cele anterioare care arătau potențialele efecte protectoare ale alimentelor picante asupra sănătății umane", spune echipa internațională condusă de cercetători de la Academia Chineza de Științe Medicale, care semnează articolul din BMJ.
Condimentul cel mai consumat în China este 'capsaicina' (un alcaloid care se găsește în diferite specii de ardei iute) care, potrivit cercetătorilor, ar putea avea efecte antiobezitate și este antiinflamator, antioxidant și anticancer.
Cercetătorii recunosc că acest studiu pune în evidență numai "observații" și nu se poate stabili o ordine cauzală asupra acestei legături, mai notează AFP care remarcă și faptul că în ciuda dimensiunii mari a eșantionului, studiul prezintă deficiențe, între care în special lipsa de informații detaliate cu privire la compoziția meselor servite de participanți.
"Nu se știe dacă aceste corelații observate sunt rezultatul direct al consumului de condimente sau pur și simplu al altor elemente pozitive din produsele alimentare, dar care nu au fost măsurate", a comentat dr. Nita Forouhi, specialist în nutriție și epidemiologie la Universitatea Cambridge, care nu a fost implicată în studiul realizat în China.
Într-un comentariu publicat de BMJ, aceasta a evocat o posibilă corelare a rezultatelor studiului cu băuturile consumate de chinezi, cum ar fi apa și ceaiul, băute în cantități mai mari de către cei care mănâncă mai condimentat.
Sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă consumul de alimente picante poate îmbunătăți sănătatea și reduce în mod direct mortalitatea sau chiar dacă este vorba despre alte obiceiuri alimentare și stiluri de viață pozitive pentru sănătate, a mai spus sursa citată de AFP.