Marcel Ciolacu: ”În acest moment, PSD nu a avut negocieri de a intra la guvernare sau de a nu intra la guvernare!”

| 25 oct, 18:00

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul central al partidului, că nu se pune problema în acest moment ca PSD să intre la guvernare şi nici nu au existat discuţii în acest sens şi a precizat că social-democraţii i-au trimis premierului desemnat, Nicolae Ciucă, lista cu cele zece măsuri care trebuie implementate imediat, urmând ca acesta să le arate programul de guvernare.

”Priorităţile românilor nu sunt nici crizele politice, şi ştim cine le-a provocat, USR şi PNL. Cred că priorităţile rămân facturile la energie şi pandemia. În acest moment, PSD nu a avut negocieri de a intra la guvernare sau de a nu intra la guvernare. Singura discuţie a fost cu premierul desemnat, căruia i-am trimis cele zece priorităţi ale PSD, eventual să le prindă în Programul de Guvernare şi rămânând ca domnia sa să ne trimită programul de guvernare, cât mai repede”, a spus Ciolacu, potrivit News.ro.

Preşedintele PSD a arătat că nu a avuit nicio discuţie ca PSD să intre la guvernare şi a precizat că aşteaptă răspunsul premierului desemnat, la propunerile PSD, cu care a avut o discuţie telefonică.
”Una dintre cele mai preferate emisiuni ale mele era cea cu copiii spun lucruri trăznite. Se pare că şi când eşti om mare şi când ai de-a face cu o Românie la răscruce, alţii spun lucruri trăznite”, a comentat Ciolacu, despre informaţiile potrivit cărora Florin Cîţu nu doreşte un guvern asumat PNL-PSD.
Ciolacu a mai spus că PSD nu poate negocia cu PNL, ţinând cont de decizia liberalilor că nu vor colabora cu PSD dar a precizat că social-democraţii sunt obligaţi să discute cu premierul desemnat.
”România are nevoie de un guvern nu minoritar, ci de un guvern stabil, pentru toate crizele pe care le are de confruntat”, a declarat Ciolacu, arătând că în caz contrar, trebuie să se revină la popor, pentru alegeri anticipate.
Întrebat cum ar trebui să arate acest guvern stabil, Ciolacu a precizat că acest lucru trebuie întrebat preşedintele Klaus Iohannis.
Despre decizia PSD privind susţinerea Guvernului Ciucă, Marcel Ciolacu a spus: ”Am spus că e nevoie de un guvern stabil, momentan se discută despre un guvern minoritar, noi am spus că vorbim despre un guvern până la 1 febvruiarie, deja se aude că va fi un program de guvernare pe trei ani de zile. Haideţi să vedem programul”.
”Pe mine nu mă interesează nicio funcţie, nici la Cameră nici la Guvern, îmi e de ajuns funcţia de preşedinte al PSD”, a mai arătat Ciolacu, despre informaţiile privind preluarea preşedinţiei Camerei Deputaţilor de către PSD.

 

Tag-uri: marcel ciolacu, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ