Marcel Ciolacu, despre Dan Tudorache: Faptul că s-a autosuspendat din PSD înseamnă că nu va mai fi validat în Parlament
Marcel Ciolacu a declarat, despre fostul primar al Sectorului 1 Dan Tudorache, că deoarece s-a autosuspendat din PSD asta înseamnă că nu va mai fi validat ca membru în Parlamentul României. Tudorache era al doilea pe lista partidului, candidat pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti.
„După ce au apărut problemele domnului Tudorache, am avut o discuţie bărbătească cu acesta şi mă bucur că a înţeles. El a decis să se autosuspende, până în momentul în care îşi va rezolva toate problemele cu legea. Mi-a spus: «mi se pare corect ca eu să mă autosuspend din partid până voi termina toate problemele cu justiţia». Acest lucru implică şi că nu va fi validat ca membru în Parlamentul României. Are dreptul de a se apăra. Există prezumţia de nevinovăţie. Acest lucru implică inclusiv faptul că el nu va fi validat de către comisia de validare din Parlament, pentru că nu este membru de partid. Faptul că s-a autosuspendat implică automat faptul că îşi va pierde mandatul de parlamentar”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi într-o conferinţă de presă.
Daniel Tudorache a anunţat sâmbătă pe Facebook, după ce a fost pus sub control judiciar sub cauţiune pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, că a decis să se suspende din PSD.
„Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani”, a afirmat el.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Daniel Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.
În acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie şi o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă.
Totodată, celor trei inculpaţi li s-au fixat cauţiuni care trebuie depuse până în 27 noiembrie, după cum urmează:
1.000.000 euro - Daniel Tudorache
200.000 euro - fosta soţie
75.000 euro - persoană fizică aflată în anturajul primarului
„În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcţionarii responsabili, astfel încât contractul să se desfăşoare în bune condiţii (plată la timp a facturilor şi actualizarea tarifelor)”, arată DNA.
Potrivit procurorilor, în schimbul traficării influenţei, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum şi suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparţinând traficantului de influenţă.
„"În activităţile descrise, persoana care şi-a traficat influenţa ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenţei. De altfel, există suspiciunea rezonabilă căprimarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său”, susţine DNA.
Conform sursei citate, în perioada în care a ocupat funcţii publice (2008-2018), Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporţionat de mari comparativ cu veniturile sale licite.
Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obţinute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soţia şi menajera), care au acţionat ca proprietarii aparenţi ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil.
DNA arată că banii astfel introduşi în circuitul civil ar fi fost utilizaţi pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din ţară, cât şi din străinătate, autoturisme, imobile, şcoli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x