Marea trădare a lui Antonescu - blatul cu Băsescu

| 13 noi, 2013

Mai mult în glumă decât în serios, Traian Băsescu a declarat că l-ar putea susține pe Crin Antonescu la președinție.

Parcă a dovedi încă o dată că suferă de lipsă de viziune și intuiție politică, Crin Antonescu s-a lăsat ademenit în diversiunea asta, nici prima, nici ultima și nici măcar cea mai originală prin care Traian Băsescu face eforturi disperate să lărgească pe cât posibil fisurile existente la vârf între cei doi co-președinți USL. Că este doar una din diversiunile lui Băsescu, aflat în imposibilitate de mai face orice altă mutare politică – din față îl blochează USL, din spate PDL-ul lui Blaga – o dovedește cât se poate de clar minuțiozitatea de termită cu care a ronțăit din timp dantelăria acestui scenariu absurd. În primul rând, în poveștile securistice despre o a treia și ultimă tentativă de demitere a sa, acum când subiectul chiar nu mai este de actualitate, președintele a declarat răspicat că liderul liberal nu a fost implicat, poate doar Radu Stroe. Ca să vezi...

În replică, Crin Antonescu se grăbește nevoie mare să-l suspende pe Sorin Roșca Stănescu, explicit pe tema atacurilor la adresa lui Traian Băsescu. Dar în privința senatorului eliminat se impun cel puțin două observații. În primul rând că graba lui Antonescu este suspectă acum și sugerează un blat cu președintele, mai ales că prin mai, când același îl ataca virulent pe Victor Ponta, liderul liberal a evitat să-l excludă și l-a apărat cu toată convingerea. În al doilea rând, SRS era -putem spune- singurul care ar fi putut fi doar disciplinat, poate printr-o suspendare de câteva luni precum cea a pedelistului Preda.

Nu se impunea eliminarea sa din partid, mai ales acum. În primul rând că SRS nu a fost singurul liberal care a comunicat de capul său, dar cu siguranță că este singurul care nu are unde se duce, o dată plecat din PNL. Că doar nu-și imaginează nimeni că SRS va îngroșa rândurile ereticilor lui Chiliman, acum când aceștia se pregătesc să se ”coaguleze” cu oastea de strânsură a președintelui.

Practic, putem spune că Antonescu a făcut pe curajosul și cu necruțătorul cu singurul liberal care nu putea realmente riposta și care, mare e coincidența, tocmai ce sărise la beregata președintelui. Ca să fie lucrurile și mai transparente, Crin Antonescu se declară din ce în ce mai des de acord cu adversarul său declarat, mai des decât o face cu aliatul său Victor Ponta. Așa cum remarca pe bună dreptate și Radu Tudor, pentru a doua oară în ultimele 3 luni suntem martorii unui acord dubios pe diferite teme între Antonescu și Băsescu. Ironia este aproape obligatorie: marile spirite se întâlnesc! Iar Crin Antonescu, suferind de orbire politică gravă, nu realizează că Băsescu apasă de zor pe butoanele ambițiilor și vanității sale atât de sensibile. Tocmai Crin Antonescu are acum încredere în snoavele marinărești ale președintelui, el care a menținut o atitudine sceptică și defetistă indiferent câte și de la cel nivel a primit asigurări din partea aliaților săi cu privire la susținerea sa la președinție.

Ori, ceea ce nu pare să sesizeze sub nicio formă liderul liberal, este că mergând pe mâna lui Băsescu le oferă la fileu tuturor adversarilor săi din USL singura scuză perfectă pentru a-l înlătura definitiv din orice calcule legate de Cotroceni. Trădarea electoratului USL și blatul cu Băsescu sunt prea grave pentru a mai fi dosite sub covor pe motiv că Victor Ponta îi tolerează partenerului său cine știe ce hachițe sau scăpări. Ce este însă amuzant într-un fel trist, este că Băsescu reușește să-l prostească pe Antonescu cu același zăhărel căruia i-au dat luciu până acum cu devotament doar ”valoroșii” săi combatanți de dreapta, cărora le arăta periodic și prin rotație Fata Morgana a funcției prezidențiale.

Este trist că liderul liberal, pe care nu-l putem suspecta de lipsă de informare, nu a înțeles până acum că Băsescu păstrează până la urmă bombonica aceasta tocită, pe care o dă și unul și altul din gură în gură, doar pentru Elena Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 noi, 2013
cantautor
pacat ca nu este "inalta tradare"...
una ,chiar"mare", pare in regula..

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ