Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani

| 10 mar, 2014

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani, întâlnirea urmând să se desfăşoare la Biserica Sfânta Irina din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381.

"Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, în preajma Sărbătorii Rusaliilor şi se va ţine la Constantinopol, în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Decizia a fost luată la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, organizată la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul, n.r.), în perioada 5-9 martie", a spus IPS Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, care a participat la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, citat de Mediafax.

Mitropolitul Nifon a precizat că întrunirea s-a încheiat odată cu semnarea unui acord de către toţi întâistătătorii bisericilor ortodoxe.

"Desigur că pentru întreaga ortodoxie şi cu rezonanţe pentru întreaga creştinătate înseamnă un moment istoric deosebit, pentru că sunt mai multe interpretări în legătură cu definiţia Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, este vorba de faptul că, după 1.100 de ani, un sinod cu o astfel de autoritate va avea loc curând. De aceea, şi deciziile care s-au luat sunt foarte precise", a explicat IPS Nifon.

Mitropolitul Nifon a adăugat că în perioada următoare va începe procesul de pregătire a Sinodului Panortodox, care are o importanţă majoră pentru viaţa bisericii în lumea contemporană.

"Se va da impuls misiunii bisericii în societatea de astăzi şi sunt sigur că toate etapele de pregătire se vor ilustra prin studii teologice corespunzătoare şi prin dezbateri cu privire la natura şi scopul unui Sinod Panortodox pentru vremea noastră", a mai spus mitropolitul Nifon.

Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate.

Întrunirea (Sinaxa) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe a avut loc în perioada 5-9 martie, la Istanbul, delegaţiile fiind invitate de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus că Sinaxa Panortodoxă are o importanţă vitală, în contextul schimbărilor neaşteptate din societatea ultimilor ani.

"Astăzi trebuie să-i convingem pe oameni că noi avem cuvântul vieţii, mesajul speranţei şi experienţa iubirii. Şi pentru a realiza acest lucru, trebuie să dovedim validitate şi credibilitate. Pentru noi, o condiţie fundamentală pentru a convinge lumea este, înainte de toate, unitatea noastră internă. Biserica Ortodoxă nu are la dispoziţie un alt instrument pentru a rămâne în unitate decât sinodalitatea, acesta fiind motivul pentru care orice amânare suplimentară în convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe afectează grav unitatea eclesială", a spus patriarhul ecumenic Bartolomeu.

Din delegaţia condusă de Patriarhul României, PF Daniel, au făcut parte Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, consilierii patriarhali Michael Tiţa şi Ştefan Ababei şi părintele diacon Mihai Muşat.

Patriarhul Daniel a spus că Sinaxa Panortodoxă oferă imaginea ortodoxiei ca fiind mai mult o familie spirituală a Bisericilor Ortodoxe din regiuni, ţări şi etnii diferite, decât o instituţie religioasă internaţională.

"Sinaxa cultivă mai întâi comuniunea fraternă şi apoi programe comune de acţiune. De aceea, sinaxele panortodoxe de până acum au emis mai mult mesaje şi recomandări pentru biserică şi societate. În mod paradoxal, Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivă azi mai mult dialogurile oficiale internaţionale cu alte biserici decât dialogul şi cooperarea între ele. În prezent, este nevoie de mai multă consultare şi cooperare între Bisericile Ortodoxe surori, în faţa a trei mari provocări ale lumii de azi: secularismul sau indiferentismul religios, care afectează negativ familia ortodoxă tradiţională, parohia ortodoxă, mănăstirea ortodoxă şi misiunea ortodoxă în societate; fenomenul migraţiei, care generează noi probleme sociale şi pastorale, mai ales când migraţia este cauzată de război sau persecuţii, cum se vede azi în Siria şi în alte părţi ale lumii; criza economică şi financiară, care ne cheamă la mai multă solidaritate cu oamenii săraci, bolnavi şi singuri", a spus întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Cele 14 Biserici Autocefale care formează împreună Biserica Ortodoxă se confruntă de mai bine de un secol cu o serie de probleme, fie în relaţiile între ele, fie în relaţiile lor cu restul lumii creştine, cu alte religii.

La întrunire, fiecare întâistătător a mers cu un mandat sinodal şi deciziile pe care le-au luat sunt decisive.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!
28 iun, 2014
Iustin Pârvu
Dacă crezi că e momentul să se facă liturghie,
Pune-ţi sutana de aur, prinde-ţi părul c-o scufie.
Dacă vrei să dai cu-agheasmă ca să strângi de-o mică plasmă,
Ia busuiocul din grădină, bagă schema cea divină.
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bagă clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bagă clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !

Daca vrei să schimbi oraşul, dacă nu-ţi mai place Iaşiul,
Ia o nouă parohie, mai avută ca să fie,
Bagă cântul mult mai tare, ia un sponsor mai cu stare !
Daca ai intenţii bune dar vrei şi subvenţie,
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bagă clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bagă clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ