Maria Gabriela Horga (PNL): Impozitarea progresivă va duce la o creştere a economiei la negru şi gri

| 15 feb, 20:36

Deputatul Maria Gabriela Horga (PNL) a declarat miercuri că impozitarea progresivă va duce la o creştere a economiei la negru şi gri, prin scăderea gradului de conformare şi se va ajunge la o egalizare a veniturilor către pragul de jos, ceea ce echivalează cu desfiinţarea clasei de mijloc.

 

Ea arată că România a mai avut impozitare progresivă până în 2004, iar veniturile la buget au crescut după introducerea cotei unice, adăugând că este cea mai bună dovadă a falsităţii tezei PSD potrivit căreia impozitarea progresivă ar aduce mai multe resurse la buget. Dacă reprezentanţii PSD sunt într-adevăr interesaţi de creşterea încasărilor la buget, le propun să ne uitam în coaliţie împreună la soluţiile propuse de mediul de afaceri: reducerea reală a evaziunii fiscale, creşterea colectării taxelor, combaterea evaziunii prin acţiuni mai aspre şi reaşezarea sistemului fiscal astfel încât să stimuleze munca, mai spune parlamentarul PNL.
”Introducerea cotei unice a adus beneficii concrete cetăţenilor şi economiei. A adus prosperitate, a generat locuri de muncă, a încurajat formarea unei clase de mijloc în România şi reprezintă unul dintre principalele avantaje competitive ale României. Partidul Naţional Liberal susţine cota unică şi se opune tentativelor de reintroducere a cotei progresive. Un cadru legislativ corect şi eficient încurajează investiţiie şi contribuie la dezvoltarea economică a României. Din contră, introducerea impozitului progresiv ar însemna creşterea şi mai mult a procentului pe care statul îl reţine din venitul unui angajat”, spune vicepreşedintele comisiei de buget-finanţe.
Maria Gabriela Horga precizează că ”impozitarea progresivă înseamnă “pedepsirea”cetăţenilor care muncesc mai mult, care au o meserie, care sunt bine pregătiţi printr-o taxare suplimentară”.
”Un electrician care face ore suplimentare şi câştigă mai mult trebuie taxat mai mult pentru că este pregătit şi are competenţe? Un profesor cu două norme trebuie taxat mai mult? Când oricum profesorii sunt prost plătiţi şi încercăm să corectăm această situaţie prin noile legi ale educaţiei. Este ipocrit să te plângi că taxarea muncii este prea mare şi să cauţi să o creşti şi mai mult, aşa cum face PSD”, spune Horga.
Deputatul PNL arată că ”România a mai avut impozitare progresivă până în 2004, iar veniturile la buget au crescut după introducerea cotei unice”.
”Este cea mai bună dovadă a falsităţii tezei PSD potrivit căreia impozitarea progresivă ar aduce mai multe resurse la buget. Impozitarea progresivă va duce la o creştere a economiei la negru şi gri, prin scăderea gradului de conformare. Se va ajunge la o egalizare a veniturilor către pragul de jos, ceea ce echivalează cu desfiinţarea clasei de mijloc. Dacă reprezentanţii PSD sunt într-adevăr interesaţi de creşterea încasărilor la buget, le propun să ne uitam în coaliţie împreună la soluţiile propuse de mediul de afaceri: reducerea reală a evaziunii fiscale, creşterea colectării taxelor, combaterea evaziunii prin acţiuni mai aspre şi reaşezarea sistemului fiscal astfel încât să stimuleze munca. Astfel de măsuri trebuie să fie prioritare pentru Ministerul Finanţelor, nu taxarea suplimentară a muncii!”, spune vicepreşedintele comisiei de buget-finanţe.
”Nu în ultimul rând, astfel de decizii trebuie luate doar după consultarea celor implicaţi. Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale ”Concordia”. Companiile membre ale confederaţiei generează o cotă cumulată de 30% din PIB-ul României”, a mai spus Horga.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ