Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, printr-o decizie a premierului
Printr-o decizie a prim-ministrul Nicolae Ciucă, publicată marţi în Monitorul Oficial, Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.
Prin aceeaşi decizie, Tiberiu Horaţiu Gorun a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar general al Guvernului, conform Monitorului Oficial.
Marian Neacşu, în vârstă de 57 de ani, ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Acesta a fost exclus din PSD, în anul 2018, în perioada în care preşedinte al formaţiunii era Liviu Dragnea, fiind unul din semnatarii scrisorii prin care solicita ca Dragnea să facă un pas în spate de la şefia PSD. Ulterior, Neacşu s-a înscris în Pro România, în februariel 2019, însă în iunie 2019 acesta a fost susţinut şi votat în Parlament de către social-democraţi pentru a deveni vicepreşedinte al ANRE, potrivit News.ro.
Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu a avut două mandate de deputat, în legislaturile 2008 - 2012 şi 2012 - 2016.
El nu a mai putut candida pentru un nou mandat, deoarece instanţa l-a condamnat, în februarie 2016 la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar.
Tag-uri:
Marian Neacsu, Nicolae Ciuca
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x