Marian Vanghelie NEAGĂ toate acuzaţiile. OANA MIZIL: "... mulţumesc lui Dumnezeu"
Primarul sectorului 5 continuă să nege acuzaţiile aduse, iar avocaţii săi se pregătesc să conteste măsura arestării, la Curtea Supremă.
Oana Mizil:" E foarte bine, e vesel. E bărbat adevărat. Mulțumesc lui Dumnezeu, ne protejează pe amândoi, și pe bebelușul nostru".
Întrebată fiind ce speranțe are Marian Vanghelie la recurs, Oana Mizil a spus: "Speranțe sunt întotdeauna. Justiția să își facă treaba."
„Sunt pregătit pentru orice, stați liniștită!”. Asta spunea Marian Vanghelie cu câteva ore înainte să fie arestat. În motivarea actului procedural, judecătorii s-au referit şi la modul în care primarul sectorului 5 a reuşit timp de aproape 8 ani să obţină 90 de milioane de euro drept mită. Un om de afaceri a povestit cum plătea pentru diverse evenimente organizate de primar. Personale, dar şi politice.
„Când fiul inculpatului şi-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash, iar în primăvara anului 2014, inculpatul i-a cerut să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activităţi fiind scăzuţi din comisionul ce-i era cerut. (...) Suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse era de câte 15 lei/ semnătură.”
Fiica fostului preşedinte a reacţionat pe Facebook.
"Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puțin lui Marian Vanghelie sau celorlalți oameni invocați în documentele citate în presă. De altfel, pe aceștia nici măcar nu îi cunosc. Reamintesc tuturor că nu am candidat la alegerile europarlamentare din 2014. În aceste condiții, invocarea numelui meu este nejustificată”, a scris Elena Băsescu pe Facebook.
Citeşte şi: ANTOLOGIC! Cum discutau RAREŞ BOGDAN şi MARIAN VANGHELIE la telefon
Şi fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat. Traian Băsescu: "Dați-mi un colț de stradă și semnez eu pentru trei euro semnătura. Semnez pentru oricine. Mi se pare că s-a ajuns la un nivel de stupizenie maxim."
Calculele arată că Marian Vanghelie ar fi scos din buzunar peste 30.000 de euro pentru cele peste 9.000 de semnături strânse pentru Elena Băsescu. Banii proveneau din comisioanele plătite primarului sectorului 5 de patronul unei firme abonate la contracte pe bani publici. Acelaşi om de afaceri ar fi transferat alte sume spre PSD.
„Dumitru Marin a susţinut că, la solicitarea inculpatului, a plătit lucrările făcute de alte firme la sediul PSD Cotroceni, la sediul de campanie al lui Mircea Geoană de lângă magazinul Cocor, o biserică în strada Mieilor, la sediul PSD sector 5 din zona Şoseaua Alexandriei, zona Teiuş, precum şi un transport de 17.200 lei realizat de o firmă cu magazin alimentar din complexul Sebastian.”
Toate tranzacţiile ilegale erau făcute cu bani lichizi, transportaţi în serviete negre. Iar odată ce Marian Vanghelie ar fi aflat că procurorii anticorupţie sunt pe urmele sale, ar fi încercat chiar să influenţeze martori din dosar.
„Vanghelie Marian Daniel, în încercarea de a determina pe martora Dinu Mariana Carla să declare favorabil pentru el, a încercat să o convingă de faptul că are capacitatea ca prin intermediul jurnalistului Rareş Bogdan, să exercite presiuni asupra preşedintelui ţării, presiuni ce, astfel susţine inculpatul, ar avea aptitudinea de a orienta într-un mod favorabil cercetările din cauză.”