Maricel Păcuraru şi Mihai Toader au fost condamnaţi definitiv la patru ani de închisoare cu executare

| 03 noi, 2014

Fostul președinte al Consiliului de Administrație și director general al Companiei Naționale Poșta Română SA (CNPR) Dan Mihai Toader și omul de afaceri Maricel Păcuraru, care este acţionar la societatea care deţine licenţa Realitatea Media,  au fost condamnați definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a decis luni Curtea de Apel București.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti şi este definitivă. Maricel Păcuraru şi Mihail Toader sunt acuzaţi de spălare de bani şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În mai 2012, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe  Maricel Păcuraru la opt ani de închisoare cu executare, în timp ce fostul director general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Toader Mihai, a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare, în dosarul Poşta Română.

Citeşte şi: La 3 luni după ce Realitatea TV spunea că și-a plătit datoriile la stat, Cozmin Guşă nu-şi mai aminteşte nimic

Maricel Păcuraru şi Mihail Toader au fost trimişi în judecată în 13 octombrie 2009, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu semnarea a şase poliţie de asigurare, prin care CNPR a fost păgubită cu peste patru milioane de euro.

Toader Dan Mihai, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu au fost acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, în acelaşi dosar, Neculai Pintilie şi Daniela Moisă au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, spălare de bani şi evaziune fiscală, Iulian Ditcov, de spălare de bani, iar Lucian Beşchea, de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul anului 2006, Toader Mihai, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu au iniţiat şi au aprobat încheierea a şase poliţe de asigurare pentru angajaţii Poştei Române, pentru riscuri cum ar fi accidente, boli profesionale, riscuri de sănătate. Poliţele au fost încheiate între Compania Naţională Poşta Română şi SC Allianz Ţiriac Asigurări, SC Astra Asigurări şi SC Omniasig Vienna Insurance Group cu încălcarea regulamentelor CNPR SA şi a condiţiilor generale şi specifice privind asigurările de viaţă. În urma acestor contracte, s-a produs un prejudiciu în dauna Poştei Române în valoare de 14.387.819,59 lei (echivalentul a aproximativ 4.087.448,74 euro).

La încheierea acestor poliţe au participat în mod fictiv, ca intermediari, Neculai Pintilie, Daniela Moisă şi Lucian Beşchea, beneficiind astfel în mod nelegal de suma totală de 6.944.765 de lei, reprezentând comisionul de intermediere, potrivit procurorilor.

Totodată, conform procurorilor, Maricel Păcuraru a beneficiat de suma totală de 6.781.465 lei. De asemenea, Păcuraru a dobândit suma de 1.741.500 lei, pe care a folosit-o în interes personal şi a transferat-o către alte persoane fizice sau juridice, deşi cunoştea că provine din infracţiuni, preciza DNA.

La rândul lor, cunoscând că provine din încheierea nelegală a poliţelor de asigurare, Pintilie, Moisă şi Ditcov au înregistrat în contabilitatea firmelor administrate de ei şi controlate de Păcuraru suma totală de 12.892.273,86 lei, pe care ulterior au transferat-o, prin diferite modalităţi, către alte persoane fizice sau juridice, pentru a-i ascunde originea ilicită. De asemenea, Pintilie şi Moisă au înregistrat în contabilitatea firmelor cheltuieli fictive, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit către bugetul de stat în valoare totală de 2.313.439 lei, au mai arătat procurorii DNA.

Compania Naţională Poşta Română s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9.048.370 lei, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 8.983.353,56 lei.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ