Marile temeri ale lui Băsescu îl fac să cedeze? Despre scheleţii din dulapul Marelui Gropar din politică

Concret, formule de tipul „Regimul Băsescu” sau „Dosariadă” s-au impus în spaţiul public ca urmare a activităţii de lectură şi utilizare arbitrară a diverselor dosare şi bube aparţinând duşmanilor lui Traian Băsescu. Regimul care, oricât s-ar chinui domnul preşedinte, îşi va cunoaşte obştescul sfârşit cel mai târziu peste un an, a reprezentat principalul izvor al puterii băsesciene.

Ce ne facem, însă, cu neaoşa vorbă „cine sapă groapa altuia cade singur în ea”? Cam asta i se întâmplă, chiar acum, lui Traian Băsescu. Cam asta se întreabă, cu o uşoară păsare răcoroasă pe şira spinării, şi Traian Băsescu privind la mâna de zile pe care o va mai petrece la pupitrul Cotroceniului. Pentru că, în cei 10 ani cât va fi stat la Cotroceni, Traian Băsescu a reuşit o sedimentare a puterii fără precedent, în special pe latura sa „juridică”, regimul său a echivalat şi cu depunerea unor straturi-straturi de negură şi ochi închişi peste propriii scheleţi cu iz penal.

Orice vaccin, chiar şi cel imuno-prezidenţial de 5 ani/mandat, are un efect paliativ. Adică rezolvă temporar sau, doar în aparenţă, o boală dificilă, dar nu te scapă şi de cauzele acesteia. Iar Traian Băsescu, (dez)groparul de scheleţi din dulapurile tuturor celorlalţi, are la rândul său un dulap de dulapuri, în fiecare dintre acestea fiind una bucată schelet mare şi netratat de nimeni, pe motive de imunitate.

Doar aşa îmi pot explica ieşirile nevrotice şi total aberante ale preşedintelui Băsescu din ultima perioadă. Acesta, privind în perspectivă, îşi pregăteşte deja discursul de victimă a „sistemului”. Nu, nu al propriului sistem, fireşte. Acest sistem a fost arborele cu rădăcinile adânci înfipte în solul românesc, stejarul crescut în ani şi ani la umbra căruia s-au adăpostit Băsescu şi camarila sa. Mă refer la sistemul de Justiţie post-Băsescu, la Justiţia care atunci când va dezveli scheletele actualului preşedinte nu va rămâne impasibilă şi va fi nevoită să cerceteze în profunzime.

De dragul istoriei, voi face o enumerare a problemelor cu iz penal sau cel puţin miros imoral din cariera „imaculatului” nostru preşedinte. Disparitia flotei Romaniei este, cu voia dumneavoastră primul pe listă, şi calendaristic, dar şi ca pagubă adusă statului român. Apoi, urmează şiragul de scheleţi lăsaţi în urma sa de primarul Băsescu: autodăruşagul lui Băsescu, pe un preţ derizoriu, al casei din Mihăileanu este, probabil, scheletul cel mai faimos. Au fost şi altele: relaţiile apropiate dintre primarul Băsescu şi Puiu Popoviciu, în urma cărora cel din urmă a pus mâna pe hectare din Băneasa, iar Cel Dintâi a facilitat (spiritual cel puţin) un penthouse de juma’ de milion de euro din celebrele vânzări anterioare pentru fiica Ioana; prelungirea contractelor cu firma Dalli Exim, deţinuta de soţul Elenei Udrea, prin care această firmă a primit în arendă locurile de parcare din Capitală – principala sursă de bogăţie iniţială pentru „gruparea Udrea”; afacerile cu terenuri dintre Traian Băsescu şi regele asfaltului, Costel Căşuneanu, din care au rezultat o casă în Băneasa pentru Băsescu şi contracte de asfaltare în Bucureşti pentru Căşuneanu; relaţiile bune dintre primarul Băsescu şi firma Luxten, care au avut drept consecinţă angajarea în anul 2004, pe 7000 lei / lună, pentru 4 ore de muncă / zi, a fiicei Elena Băsescu la compania respectivă. Ca să o citez pe EBA, „da, eram fata lui Băsescu şi trebuia şi eu să mă angajez undeva, să fac şi eu practică undeva”.

Ultimul din listă, cu voia dumneavoastră, este şi scandalul care îi poate pune capac groparului Băsescu. Este vorba de achiziţionarea cu 1 mil. euro a terenului din Nana, bani proveniţi dintr-un credit CEC luat în mod cel puţin dubios. Dacă în cazul tuturor celorlalte scandaluri enumerate mai sus, Traian Băsescu a avut grijă ca, în cei 9 ani, să şteargă urme, să numească oameni, să schimbe alţi oameni, să aştepte să treacă timpul pentru că, nu-i aşa, alături de imunitate timpul oferă şi perspectiva unei prescripţii. Scandalul Nana e recent, de anul acesta, şi pute, iar niciun vaccin, nicio funcţie şi nicio acuză inventată acum nu va reuşi să schimbe această realitate.

Problema este că, în pregătirea unei strategii de exit, care să vină în întâmpinarea framântărilor sale personale, preşedintele României îşi bate joc din spatele tribunei de la Cotroceni de medici, de profesori, de pensionari, de noi toţi. Prin refuzul de a promulga legea bugetului, Băsescu ne face rău tuturor. Băsescu ştie asta şi, abia aici se agravează situaţia, pare că este satisfăcut de consecinţele actiunilor sale. Presedintele vrea scandal, vrea să acopere Nana, vrea chiar să o îngroape, în acest efort de final de an reuşeşte să se răzbune pe oameni pentru lecţia pe care i-au servit-o în 2012.

Ce pare să înţeleagă Traian Băsescu este că ulciorul nu se duce, nici măcar pentru el, de prea multe ori la apă. Iar panica generală pe care vrea să o creeze este, în realitate, oglindirea panicii care pare că l-a cuprins pe preşedinte la final de mandat. În fond, istoria are darul de a ne învăţa că, pe parcursul ei, nici cei mai mari combinatori acuzaţi de toate relele Pământului nu au scăpat nepedepsiţi. Nu mă credeţi? Întrebaţi-l pe Al Capone, liderul „sindicatului crimei” care a fost prins, judecat și condamnat pentru o banală evaziune fiscală...