Marine Le Pen, audiată în ancheta privind finanţarea partidului său de extremă dreapta

| 05 ian, 17:12

Preşedinta Frontului Naţional (FN) din Franţa, Marine Le Pen, a fost audiată marţi în ancheta privind suspiciunile de fraudă în finanţarea, în 2012, a campaniilor electorale ale partidului său de extremă dreapta, informează AFP care citează surse apropiate anchetei.

Le Pen a fost audiată în calitate de 'martor asistat', statut intermediar celor de martor şi de pus sub urmărire (inculpat). 

Frontul Naţional este pus sub urmărire în acest dosar din luna septembrie, pentru tăinuire de abuz de bunuri sociale şi complicitate la escrocherie. 

Potrivit surselor de informaţie apropiate anchetei, audierile au durat întreaga dimineaţă. 

Marine Le Pen a mai fost convocată în două rânduri în toamna anului trecut, în calitate de martor, însă a refuzat să se prezinte în faţa magistraţilor. 

Ancheta judiciară a fost declanşată în 2014 şi vizează alegerile legislative şi prezidenţiale din 2012. Liderii acestui partid şi ai unei societăţi apropiate mişcării, Riwal, sunt suspectaţi că ar fi pus în funcţiune un sistem fraudulos de înavuţire din bani publici. Anchetatorii suspectează impozite gonflate şi suprafacturate pe spezele statului, care rambursează cheltuielile de campanie. 

În total, mai multe milioane de euro ar fi fost deturnate, acuzaţie pe care FN, care denunţă un complot politic, o respinge. 

Justiţia franceză se interesează, de asemenea, în cadrul unei alte anchete, de declaraţiile de venit pentru 2014 ale Marinei Le Pen şi tatălui său, Jean-Marie Le Pen, fondatorul Frontului Naţional, declaraţii considerate subevaluate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ