Mărmureanu: Nu există riscul unui cutremur mare în viitorul apropiat
Pentru ca un cutremur să producă pagube în România, magnitudinea trebuie să depăşească 7,6-7,7 magnitudine, însă în viitorul apropiat nu există riscul producerii unui asemenea seism, este de părere preşedintele de onoare al Institutului pentru Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu.
„Vrancea este periculoasă şi cu probleme mari după 7,3 grade pe scara Richter. (...) Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă. Nu există riscul unui cutremur mare în viitorul apropiat. Eu am susţinut şi continui să susţin pentru că nu mi-a apărut niciun parametru în plus care să justifice că acesta să fie precursorul unui alt cutremur. (...) Pentru ca un cutremur să producă pagube în România, ar trebui să aibă peste 7,6-7,7 grade. Noi aşteptăm acum să fie un cutremur foarte adânc, la peste 130 de kilometri. La adâncimea asta nu poate să se producă un cutremur foarte mare, de peste 6,7", a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Mărmureanu, preşedintele de onoare al INFP.
Gheorghe Mărmureanu a precizat însă că importante pentru producerea de pagube în urma unui cutremur sunt şi perioada fundamentală de vibraţie a clădirilor, cât şi modul şi terenul pe care acestea au fost construite.
„Avem o problemă, că sunt şi case vechi, care au suferit două, trei cutremure. Tot ce e construit în România înainte de 1977 este construit aşa cum este construit. A fost şi o greşeală, ne-am luat după cutremurele americane, iar cutremurele americane sunt de un tip, adică ele nu au o perioadă fundamentală mai mare de 0,4 secunde. Vrancea are o perioadă fundamentală de circa o secundă – 1,8 secunde. E cu totul alt mod de acţionare asupra clădirilor. O clădire cade nu numai din cauza mărimii cutremurului, cade şi din cauză că perioada fundamentală de vibraţie a clădirii este cumva apropiată de cea a cutremurului şi atunci se întâmplă catastrofe. Este un lucru pe care de abia în ultimul timp am reuşit să îl punem în evidenţă şi această perioadă este variabilă. Este în funcţie de magnitudinea cutremurului, dar şi de terenul pe care se află construcţia", a mai declarat Gheorghe Mărmureanu.
Despre cutremurul care a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri în zona Vrancea, Gheorghe Mărmureanu spune că este unul normal, de adâncime, care s-a simţit până la Kiev (Ucraina) şi în Republica Moldova, cu o singură replică nesemnificativă şi cu un mecanism diferit de cel al cutremurelor produse în alte zone ale lumii.
„Este un cutremur absolut normal, cu o magnitudine de 5,3-5,4, care pentru Vrancea nu este o problemă. Vrancea este periculoasă şi cu probleme mari după 7,3. De la 5,3-5,4 până la 7,3 este o diferenţă colosală. Este totuşi un cutremur de adâncime, cu efecte ca de cutremur de adâncime, pentru că s-a simţit până la Kiev, în toată Dobrogea de jos. Bucureştiul a fost prins, dar nu atât de mult, Moldova foarte mult, partea de Făgăraş. A fost un singur şoc. Se pare că a fost o singură replică, dar este nesemnificativă la adâncimea asta, pentru că totuşi la 100 de kilometri... mai ales că în Vrancea e un alt sistem tectonic decât în alte părţi din lume. În alte părţi sunt cutremure care sunt pe o falie, aici nu este pe o falie, este un sistem de rupere, de coliziune continentală cum îi spunem noi. Are loc o rupere prin compresiune din forfecare. Ăsta este mecanismul ca fizic", a mai spus Gheorghe Mărmureanu.
INFP a revizuit cutremurul produs în noaptea de marţi spre miercuri în zona Vrancea de la o magnitudine de 5,4 pe scara Richter la 5,3 şi o adâncime de 98,9 kilometri.
Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la ora 1.20 şi a avut o magnitudine de 5,3 pe scara Richter, revizuirea fiind făcută de la 5,4 şi 5,2, valorile anunţate iniţial. Cutremurul s-a produs în zona Vrancea la o adâncime de 98,9 de km şi a fost resimţit în mai multe judeţe din Sud-Est şi în Capitală.
Mihai Diaconescu, fizician al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că seismul produs în noaptea de marţi spre miercuri în Vrancea a fost resimţit în Ucraina, Moldova, Bulgaria şi în vestul Turciei.