Măruţă a intrat în colimatorul parlamentarilor! Senatul cere CNA investigarea urgentă a emisiunii "La Măruță" de marți
Comisia de cultură din Senat cere Consiliului Național al Audiovizualului investigarea "urgentă" a emisiunii "La Măruță" difuzată de Pro TV marți, în cadrul căreia tânăra din județul Vaslui victimă a unui viol a fost intervievată în direct.
"Acest caz, care a revoltat opinia publică la nivel național, atât prin gravitatea infracțiunii comise, cât și prin atitudinea sfidătoare a acuzaților, la care s-a adăugat și impresia de clemență nejustificată a justiției, a avut drept consecință, pe lângă traumele fizice și psihice inerente, expunerea victimei unui nemeritat oprobriu al comunității locale", se arată într-un comunicat al Comisiei de cultură din Senat semnat de președintele comisiei, Georgică Severin.
Potrivit sursei citate, interviul a dus la dezvăluirea identității victimei la nivel național. "Goana după senzațional și audiență a realizatorului de emisiuni tv Cătălin Măruță, precum și a postului care a găzduit emisiunea a făcut ca expunerea victimei să se extindă la nivel național prin dezvăluirea identității ei", se susține în comunicat.
Citeşte şi: emisiunea 'La Măruță', în atenția CNA, după prezentarea cazului tinerei din Vaslui
Comisia pentru cultură și media a Senatului consideră că "gestul săvârșit de postul de televiziune Pro TV, pe lângă faptul că se situează în afara oricăror norme morale, constituie și o încălcare flagrantă a prevederilor legale, inclusiv a Codului de reglementare a conținutului audiovizual, care interzice în mod expres difuzarea de imagini ale persoanelor aflate în situația de victimă, fără acordul acestora". "Or, potrivit tuturor informațiilor care ne-au parvenit, inclusiv celor furnizate presei de avocata victimei, acest acord nu numai că nu a existat, ci, dimpotrivă, a existat o promisiune fermă a realizatorilor tv conform căreia identitatea elevei nu va fi dezvăluită", explică senatorii.
"Protestând în mod vehement împotriva unor astfel de practici care dezonorează statutul profesiunii de jurnalist, cerem Consiliului Național al Audiovizualului investigarea urgentă a eventualei încălcări a normelor legale și sancționarea cu maximă asprime a vinovaților. Este evident că răul comis nu mai poate fi reparat, dar o sancțiune exemplară va contribui, sperăm, la însănătoșirea mediului audiovizual din țara noastră", se mai arată în comunicat.
Consiliul Național al Audiovizualului s-a autosesizat în cazul emisiunii "La Măruță" difuzate marți, urmând să discute această situație în ședința de joi.