Masterat UNIC în sud-estul Europei la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

| 02 mai, 2014

Reprezentanţii Universităţii 'Dunărea de Jos' din Galaţi şi cei ai Academiei Centrale de Dramă din Beijing au inaugurat un studio care urmează să fie amenajat pentru un masterat de teatru muzical, unic în sud-estul Europei.

Prin deschiderea studioului s-a lansat noul program de master, care va cuprinde şi un curs intensiv de învăţare a limbii chineze, cu un profesor invitat permanent de la Institutul Confucius din China. 

În primul semestru al anului II, cursanţii se vor deplasa timp de patru luni la Beijing, pentru a realiza întregul proces de învăţământ în cadrul Facultăţii de Teatru Muzical a Academiei Centrale de Dramă. 

Modulul de limbă chineză se va finaliza cu un atestat lingvistic. Pentru studenţii chinezi, Universitatea din Galaţi asigură studiul în limba română, după un an pregătitor. 

La noul master, studenţii vor avea ca discipline de studiu arta actorului de teatru muzical, arta coregrafică în teatru muzical, antrenamentul expresiei vocale, tehnici avansate de mişcare scenică, teorii estetice în istoria teatrului universal, istoria spectacolului lirico-dramatic, limba, cultura şi civilizaţia chineză.

În 2012, o delegaţie condusă de rectorul Universităţii Dunărea de Jos, prof.univ.dr. Iulian Bîrsan, a semnat la Beijing un acord de parteneriat cu Academia Centrală de Dramă, pentru organizarea în comun a unui program de masterat unic în România şi în sud-estul Europei, dedicat teatrului muzical, acesta fiind şi primul parteneriat româno-chinez în domeniul învăţământului superior. 

După acreditarea acestui proiect de către ARACIS şi examenul de admitere susţinut în luna septembrie a anului trecut, o delegaţie a Academiei Centrale de Dramă din Beijing s-a aflat în vizită la Galaţi pentru întâlniri cu profesorii şi studenţii acestui program şi pentru organizarea a două ateliere demonstrative de teatru muzical, printre care şi deschiderea unui studio, unde se vor ţine workshopuri în cadrul masteratului. 

Este vorba despre o sală modernă, dotată pentru ateliere de teatru, a cărei amenajare, în clădirea Facultăţii de Chimie, a costat 25.000 lei. Cadrele didactice susţin aici primele activităţi alături de cei 18 studenţi din Galaţi, Bucureşti, Târgovişte şi Braşov, admişi la masterat. Tinerii vor studia trei semestre la Galaţi şi un semestru în Beijing.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ