Mateescu (ANM): Trebuie să ne pregătim pentru regimul de temperaturi în creştere de la o zi la alta
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunţat că temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta şi a precizat că vineri şi posibil şi sâmbătă să înregistrăm primele zile în care maximele să se apropie de pragul unei zile de caniculă, 34 de grade.
Elena Mateescu a fost întrebată, marţi, la Prima News, care au fost zonele cele mai afectate de precipitaţiile din ultimele zile.
“Zonele cele mai afectate sunt zonele din partea din sud-vestul ţării, acolo unde am avut cantităţi de precipitaţii importante. Din 22 mai şi până ieri dimineaţă ANM a emis zilnic şi actualizat alerte meteorologice de cod galben, portocaliu şi chiar roşu. În aceste zone am avut cantităţi de apă de peste 200 – 255 de litri pe metru pătrat într-un interval mai mic de o lună, ceea ce a însemnat de două până la trei ori peste normalul climatologic din punctul de vedere al cantităţilor de precipitaţii pentru aceste zone şi pentru aceste perioade. Iar din intervalul 12 până în 16 iunie, când am avut în vigoare în mai puţin de cinci zile au fost emise două avertizări meteorologice generale de cod roşu pentru acelaşi areal. De asemenea, cantităţile au depăşit punctiform 155 de litru pe metru pătrat. În judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Alba, Timiş, Arad, Dolj, Olt, aici am avut cantităţile cele mai mari de precipitaţii în acest interval şi cu siguranţă episodul a traversat şi jumătatea estică a ţării. Ne amintim zona Moldovei, dar şi judeţe din partea de sud-est aşa cum ar fi Călăraşi, Ialomiţa sau Buzău, unde punctiform am avut cantităţi de până la 50 – 60 de litri pe metru pătrat într-un interval mai mic de unu până la trei ore, fapt care a generat situaţii de natură hidrologică”, a declarat Elena Mateescu.
Ea a precizat cum va fi prognoza pentru următoarele zile.
“Trebuie să ne pregătim pentru regimul de temperaturi în creştere de la o zi la alta. Astăzi nu vom mai emite, posibil şi mâine o alertă meteorologică pentru fenomene de instabilitate accentuată, alertă generală, cu siguranţă, este posibil să mai fie în vigoare pentru intervale scurte de timp acele mesaje de tip nowcasting, dacă la nivel local mai putem consemna cantităţi pe secvenţe scurte de timp în mai puţin de o jumătate de oră de 15 – 25 litri pe metru pătrat. Astăzi posibil averse în special în zona montană, dar la nivel local şi partea de est şi sud-est a ţării, mâine în special în zona montană, de asemenea, în centrul, estul şi sud –estul ţării şi ceea ce este de interes pentru următoarele zile până la sfârşitul săptămânii regimul de temperaturi în creştere de la o zi la alta”, a explicat Mateescu.
Directorul ANM a mai menţionat că la sfârşitul acestei săptămâni vom avea primele zile în care maximele să se apropie de pragul unei zile de caniculă.
“Astăzi posibil să consemnăm valori între 23 până la 32 de grade, mâine, de asemenea, un ecart între 24 până la 33 de grade pentru ca vineri, posibil şi sâmbătă să avem primele zile în maximele să se apropie de pragul unei zile de caniculă – 34 de grade, dar vom discuta şi de un disconfort termic accentuat în creştere pentru că este multă umezeală în atmosferă şi în condiţiile în care şi temperaturile sunt în creştere corpul uman va resimţi mai multe grade în plus faţă de ceea ce consemnăm cu siguranţă în condiţii standard”, a mai afirmat Elena Mateescu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x