Mazăre: Dacă Nicuşor Constantinescu nu ar fi bolnav, tot nu ar fi fost motive pentru arestarea preventivă

| 04 apr, 2014

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a afirmat, vineri, că nu există motive pentru arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, chiar şi în situaţia în care acesta nu ar fi fost bolnav, referitor la dosarul în care şeful CJ este cercetat penal pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA.

'Chiar dacă nu ar fi fost bolnav, Nicuşor Constantinescu nu ar fi putut fi arestat preventiv pentru că, după cum aţi văzut, directorul regiei (n.r.- directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa), care el era direct responsabil, n-a fost arestat după hotărârea ultimei instanţe. (...) Văd că directorul e liber. (...) Nu este simplul fapt că Nicuşor nu a permis controlul Curţii de Conturi. Curtea de Conturi a controlat Consiliul Judeţean, Curtea de Conturi n-avea în plan şi n-avea atribuţii să controleze, sunt argumentele pe care le are Nicuşor şi care se discută într-un proces. Dar pentru asta nu trebuie să bagi în puşcărie omul decât, sigur, dacă se constată că a avut un interes, că a luat un ciubuc, aia e altă discuţie. Dar când ei au argumentele lor că trebuia Curtea să vină cu un plan de control şi nu l-a prezentat, că trebuia să vină cu ... şi n-a prezentat, nu este un motiv ca să bagi un om în puşcărie. Sigur, dacă ai presiune electorală şi presiune de la milionarii din port, atunci îl bagi în puşcărie', a declarat Mazăre, în staţiunea Mamaia, după inaugurarea lucrărilor unei parcări etajate.

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este cercetat penal sub control judiciar de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, anchetatorii susţinând că în perioada 2011-2013 acesta a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al acestei instituţii.

De asemenea, în perioada 2007-2014, preşedintele CJ Constanţa nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 12 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale, prin aceste acţiuni producând un prejudiciu de aproximativ 30.000.000 euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ