Mazăre: De vara viitoare skijet-urile vor fi folosite doar în larg, dincolo de diguri
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, vineri, că în staţiunea Mamaia, începând cu viitorul sezon estival, skijet-urile vor putea fi folosite doar în largul mării, dincolo de diguri, astfel încât turiştii care fac baie să nu mai fie deranjaţi şi să nu se mai producă diverse accidente.
'Ideea mea cu skijet-urile nu a fost de a le retrage către nordul staţiunii, ci de a face nişte culoare care să iasă perpendicular de pe plajă până în dreptul digurilor. Şi de-abia de la diguri încolo să poată să facă ce vor cu ele. (...) Şi, în vara care va veni, aşa se va întâmpla. Acolo unde nu sunt diguri, înspre nord, o să balizăm împreună cu Apele Române în aşa fel încât să fie menţinută linia paralelă cu malul, din dreptul digurilor', a explicat edilul.
Acesta a spus că nu ştie încă în ce fel vor fi sancţionaţi turiştii care nu respectă regula impusă, presupunând că s-ar putea ca acestora să li se ia skijet-ul închiriat pentru o anumită perioadă de timp, fără a li se returna banii.
'Cei care nu respectă, vedem ce sancţiuni, dar în principiu bănuiesc că se duce după el, îi ia skijet-ul, îi ţine banii şi îi dă viteză să meargă acasă la el fără jet', a afirmat Radu Mazăre.