Mazăre: Întotdeauna am avut grijă de toţi, pentru că din turism, în Mamaia, trebuie să trăiască toată lumea

| 02 iul, 2014

Radu Mazăre, primarul Constanţei, a declarat, miercuri, că din activitatea de turism desfăşurată în staţiunea Mamaia 'trebuie să trăiască toată lumea', menţionând că municipalitatea le permite vânzătorilor de suveniruri să vândă marfa pe faleză, dar nu va lăsa pe plajă comercianţii ambulanţi de produse precum porumb sau pufuleţi.

Întrebat dacă va permite micul comerţ cu diverse mărfuri pe plajă, aşa cum a menţionat în ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, Mazăre a revenit asupra declaraţiilor anterioare: 'E, ... nici chiar aşa, acum, să nu exagerăm'.

'Eu, întotdeauna, nu numai pentru ei ... eu am avut grijă de toţi, pentru că din turismul ăsta trebuie să trăiască toată lumea. Sunt cei care fac suveniruri şi le-am dat locuri pe faleză, toţi trebuie să trăim de aici. Sunt cei care sunt cu caleştile ...', a spus primarul Constanţei în timpul unei inspecţii pe care a făcut-o la carele alegorice care vor deschide sâmbătă carnavalul de la Mamaia, negând că va lăsa comercianţii ambulanţi pe plajă.

Pe 23 iunie, în cadrul unei şedinţe a CLM Constanţa, primarul Mazăre a afirmat că membrii clanului Bercea au reuşit să scoată la iveală corupţia din Justiţie, iar pentru asta romii vor fi lăsaţi să facă ce vor pe plaja din staţiunea Mamaia, ca de exemplu să vândă pufuleţi.

'Noroc cu ţiganii că ne salvează de instanţa voastră coruptă. Din punctul meu de vedere, de acum încolo, pot să facă tot ce vor pe plajă, să vândă pufuleţi, să nu ştiu ce ..., că ce ne-am chinuit noi zece ani, ne salvează ţiganii', a spus Radu Mazăre în cadrul şedinţei CLM Constanţa, adresându-se consilierilor PDL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ